Invazia rușilor în Ucraina s-a dovedit o eroare tactică și strategică surprinzătoare. Tineri nepregătiți trimiși pe front, penurii de hrană și carburant, vehicule armate abandonate și pierderi de avioane și de morți în rândul soldaților au marcat primele zile de război. Aceste decepții, la care se adaugă subestimarea rivalului, ar putea determina Moscova să își adune puterile și să distrugă fără discernământ, avertizează experți americani. 

 

Rușii ar putea intensifica atacurile în Ucraina, spun experții americani

Specialiștii americani în armata rusă s-au declarat surprinși de slaba gestionare a campaniei, dar mai ales de forțele aeriene ale Kremlinului respinse de apărarea ucraineană antiaeriană.

Pentagonul și experți din sectorul privat se așteptau ca armata lui Vladimir Putin să distrugă repede capacitatea Ucrainei de a riposta. Nicio previziune nu s-a îndeplinit, cel puțin nu în primele șase zile de înfruntări.

„Când strici totul după două sau trei săptămâni, pot să înţeleg, însă când te poticneşti chiar la uşă atunci când intri în casă, (înseamnă că) ai o problemă", a declarat Scott Boston, analist principal în materie de apărare în cadrul grupului de reflecţie Rand Corp.

„Acesta este un eşec colosal al serviciilor de informaţii ruse, care au subestimat foarte mult rezistenţa ucraineană, iar execuţia militară a fost îngrozitoare", a spus săptămâna aceasta Michael Vickers, fost subsecretar de stat însărcinat cu Informaţiile din cadrul Departamentului Apărării, de la Centrul de studii strategice şi internaţionale.

„Principalul său atac a fost insuficient. El a fost fragmentat. Elementele sale pentru operaţiuni de recunoaştere au fost capturate, coloane au fost distruse. Este pur şi simplu un dezastru, de la un capăt la altul", a completat el.

Un alt factor de surprindere este reprezentat de desfășurarea limitată și ineficientă de arme de război electronice, care ar fi trebuit să joace un rol principal în ofensiva asupra mijloacelor de comunicare ale ucrainenilor, conform așteptărilor analiștilor.

Citeste si:
Ucraina susține că a doborât trei bombardiere rusești Su-34....
Ucraina susține că a doborât...

„Dacă ruşii ar fi reuşit să-i decupleze pe comandanţii militari ucraineni de cei pe care îi comandă, forţele aeriene şi de apărare aeriană ucrainene ar fi fost constrânse să lupte în mod necoordonat, ceea ce le-ar fi făcut mai puţin eficiente şi mai vulnerabile atacurilor", se arată în raportul Scowcroft Center.

„Dacă ei (ruşii) sunt loviţi de dronele turceşti o dată sau de două ori, e în regulă. Însă dacă ei sunt loviţi mai mult de o dată sau de două ori, ceva nu funcţionează de partea rusă”, a explicat Scott Boston.

Nimeni nu-i vede pe ruși „scoși din joc”

Deși cu sute de blindate aparent pierdute, cu forțe aeriene respinse de apărarea ucraineană, soldați nepregătiți ruși uciși, răniți sau capturați și cu lacune în materie de logistică, niciun expert nu îi vede pe ruși „scoși din joc”.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

Avansarea lentă a armatei lor le-ar putea permite să-și rezolve problemele. În plus, specialiștii se tem că mânia președintelui rus s-ar putea intensifica și l-ar putea determina să declanșeze toate forțele artileriei sale, ale rachetelor și forțele aeriene asupra Ucrainei.

„Rusia deţine în continuare avantajele unei puteri de luptă zdrobitoare, ce va sfârşi prin a învinge forţele ucrainene pe măsură ce războiul continuă", arată raportul Scowcroft Center.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Martie 2022 - 11 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.