Uniunea Europeană (UE) se pregătește să le acorde refugiaților ucraineni drept de ședere și de muncă în blocul european pentru o perioadă de până la trei ani, au anunțat oficialități UE și franceze, conform Reuters.

Oficialitățile UE și franceze vor să le dea refugiaților ucraineni drept de ședere pentru o perioadă de până la trei ani

Cel puțin 300.000 de refugiați au intrat în UE până acum, după ce Rusia a invadat Ucraina, iar blocul comunitar trebuie să se pregătească pentru alte câteva milioane. „Este datoria noastră să îi preluăm pe cei care fug de război”, a spus luni ministrul de Interne din Franța, Gerald Darmanin, pentru France 2 TV.

Oficialul a adăugat că duminică miniștrii de Externe din UE au împuternicit Comisia Europeană cu pregătirea măsurilor de acordare a protecției pentru refugiații ucraineni.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a afirmat că majoritatea miniștrilor au susținut duminică această propunere. Au existat, însă, și câțiva participanți care au pus sub semnul întrebării oportunitatea ei.

„Vedem deja mulţi ucraineni care părăsesc ţara de primă intrare şi merg în alte state membre, în special în cele care au deja o mare populaţie ucraineană. Polonia este una dintre acestea, dar mai sunt Italia, Portugalia, Spania, Germania şi Republica Cehă”, a spus ea într-o conferinţă de presă.

„Toate ţările membre UE sunt pregătite să primească refugiaţi din Ucraina'', a menţionat ministrul de Interne german, Nancy Faeser.

Este de așteptat ca patru milioane de ucraineni să își părăsească teritoriul ca refugiați. Majoritatea dintre ei sunt femei și copii, în condițiile în care bărbații ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani sunt obligați să rămână în țară, în virtutea stării de urgență.

Citeste si:
Belgia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Prioritățile...
Belgia preia preşedinţia...

Directiva UE privind protecția temporară, elaborată în anii '90, niciodată folosită până acum

Directiva UE privind protecția temporară, realizată după războaiele din Balcani din anii '90, nu a fost utilizată niciodată până acum. Aceasta oferă același nivel de protecție, pentru o perioadă de la unu la trei ani, în toate statele UE, chiar un permis de ședere, acces la locuri de muncă, beneficii sociale și tratament medical.

Parlamentul European a aprobat un acord de ridicare a vizelor pentru cetățenii ucraineni pentru șederi de scurtă durată în UE, în anul 2017. Cei care au un pașaport biometric pot intra în UE fără viză pentru 90 de zile, în orice interval de 180 de zile, ca turiști, pentru a vizita rude sau prieteni, pentru motive ce țin de afaceri, dar nu și pentru a munci. Suspendarea se aplică în toate statele din umbrela UE. Excepție de la regulă face doar Irlanda.

Citeste si:
Peste 5,2 milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul...
Peste 5,2 milioane de...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Februarie 2022 - 06 : 02

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.