În lupta cu încălzirea globală, Austria ia o decizie radicală. Guvernul nu mai vrea să construiască autostrăzi pentru a proteja mediul. „Nu vreau să transmit un viitor betonat”, a declarat ministrul Transporturilor din Austria.
Guvernul Austriei nu mai construiește autostrăzi pentru a proteja mediul
Austria va renunța la mai multe proiecte de infrastructură pentru a combate încălzirea globală. Decizia a fost anunțată recent de Leonore Gewessler, ministrul Transporturilor din Austria și membru al Partidului Ecologist, și a fost contestată de celelalte trei mari grupări politice din Austria.
„Mai multe şosele înseamnă mai multe maşini şi mai mult trafic. Nu vreau să transmit un viitor betonat generaţiilor viitoare", a declarat oficialul.
Este prima dată când un guvern austriac își impune să renunțe la astfel de proiecte, drept pentru care ministrul Transporturilor a descris hotărârea drept una „istorică”. Austria a asigurat Uniunea Europeană că va reduce amprenta emisiilor de carbon până în anul 2040.
„Îmi asum responsabilitatea”, a spus Leonore Gewessler, care a promit că va găsi și dezvolta variante pentru a nu afecta mobilitatea cetățenilor și a mărfurilor.
La începutul anului 2020, ecologiștii au convenit să se alăture pentru prima dată unui guvern dominat de conservatori. Condiția a fost de a putea influența politica de mediu. De atunci, Leonore Gewessler se află în fruntea marelui minister, care dirijează proiectele de infrastructură. Aceasta a redus deja semnificativ prețurile la transportul feroviar.
Printre proiectele peste care s-a pus lacătul miercuri se numără un tunel de autostradă de opt kilometri, contestat de mai mulți ani de către ONG-uri, care urma să fie săpat sub un parc național din Viena. Planul a fost sprijinit de municipalitatea social-democrată, cât și de extrema de dreapta din opoziție și de consevatorii de la nivel federal. Cu toții au considerat că proiectul va contribui la decongestionarea Capitalei și la crearea de locuri de muncă.
Descoperă surprizele Galei „Women in Economy – Austrian Edition”
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro