Potrivit unui studiu, rechii din apele austriene ar putea fi alungați cu ajutorul unor dispozitive electronice, evitându-se astfel situaţiile în care peste 1.000 de persoane ar fi atacate şi rănite în următorii 50 de ani.

Biologii marini au studiat atacurile comise de rechini în apele Australiei pe parcursul ultimilor 120 de ani. Folosind această bază de date, ei au încercat să estimeze numărul atacurilor cauzatoare de răni care ar putea fi evitate dacă practicanţii de surfing, înotătorii şi alte categorii de persoane care se scaldă în mare ar purta dispozitive anti-rechini, afirmă autorii acestui studiu publicat în jurnalul Royal Society Open Science. Cercetătorii au ajuns în acest fel la un număr de 1.063 de persoane care ar putea fi astfel salvate până în 2066.

Deşi atacurile rechinilor rămân evenimente excepţionale, ele au fost uneori deosebit de numeroase - 22 în anul 2020 în Australia, unde au făcut şapte victime, au anunţat recent reprezentanţii Taronga Conservation Society.

Australia, o insulă-continent, este ţara care a înregistrat cele mai multe atacuri anul trecut, conform datelor furnizate de programul mondial de cercetări asupra rechinilor, desfăşurat de Muzeul de Istorie Naturală din Florida.

În urma tuturor atacurilor comise de rechini, circa 15% dintre victime mor. De obicei, puţin mai mult de jumătate dintre atacuri se produc în Statele Unite. Celelalte zone cu prevalenţă ridicată a acestor incidente sunt ţărmurile Australiei, Africii de Sud, Braziliei şi insulei franceze Reunion.

Reducerea atacurilor ar permite astfel scăderea presiunii pe populaţiile de rechini, întrucât anumite specii sunt ameninţate de activităţile umane. Marele rechin alb a fost inclus în categoria speciilor vulnerabile de pe lista roşie întocmită de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN).

„Deşi un număr mai puţin important de persoane au avut parte de incidente negative cu rechini, motivele pentru a justifica uciderea rechinilor 'problematici', fie că este vorba despre vânătoare, fie prin plase de pescuit şi balize aliniate pentru a-i prinde în capcană, ar putea să se diminueze”, a declarat Corey Bradshaw, profesor la Universitatea Flinders din Adelaide, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Savoare și intensitate, două dintre criteriile de alegere a...
Savoare și intensitate, două...

Despre autor:


Ultima actualizare: 1 Aprilie 2021 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.