Mii de cetateni din Hong Kong au participat duminica la un mars cerand retragerea completa a unui controversat proiect de lege privind extradarea, care ar putea creste influenta guvernului controlat de Partidul Comunist Chinez si ar putea eroda libertatile in teritoriu, informeaza agentia Kyodo.

Demonstrantii, in majoritate tineri, au cerut, de asemenea, liderei din Hong Kong sprijinite de Beijing, Carrie Lam, sa demisioneze, la o zi dupa ce a anuntat suspendarea nedeterminata a proiectului de lege care ar permite extradarile in China continentala, scrie Agerpres.

Pe o vreme caniculara, unii demonstranti purtau in maini flori albe in timpul marsului, in timp ce multi erau imbracati in negru. Culorile funerare erau menite sa simbolizeze doliul lor pentru pierderea libertatii si a democratiei in Hong Kong, spun localnicii.

Lam a spus ca nu are intentia de a stabili un termen limita pentru suspendare, dar a exprimat dorinta de a retrage legea, justificand totusi folosirea fortei in ultimele zile impotriva protestatarilor care au inconjurat complexul guvernamental din Hong Kong.

Miercuri, au izbucnit ciocniri violente intre politie si oameni care protestau impotriva modificarii legii

Aproximativ 80 de persoane au fost ranite, inclusiv aproape doua duzini de ofiteri de politie. Politia a fost mai tarziu criticata pentru ca a folosit gaze lacrimogene si a tras cu gloante din cauciuc in protestatari.

Duminica trecuta, mai mult de 1 milion de persoane, dupa unele estimari, au participat la unul dintre cele mai mari proteste de masa de cand fosta colonie britanica a revenit la guvernarea chineza in 1997.

Oponentii proiectului de lege afirma ca, daca acesta este adoptat, autoritatile chineze ar putea abuza de el pentru a lua masuri impotriva activistilor pro-democratie, a jurnalistilor si a oricui critica China continentala.

Hong Kong a incheiat acorduri de extradare cu aproximativ 20 de tari de cand a revenit sub autoritate chineza.

Amendamentele propuse la Ordonanta privind delincventii fugari si la Ordonanta de asistenta juridica reciproca in materie penala ar permite predarea persoanelor acuzate de infractiuni in jurisdictii cu care nu exista acorduri de extradare, cum ar fi China continentala si Taiwanul.

Proiectul de lege a provocat ingrijorare si in randul tarilor straine, inclusiv Marii Britanii si Statelor Unite, preocupate ca cetatenii lor care traiesc in Hong Kong sau viziteaza regiunea vor fi expusi riscului extradarii.

Citeste si:
Fără dosare cu șină în România. Instituțiile publice nu mai au voie...
Fără dosare cu șină în...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.