Locotenent-colonelul de jandarmerie care s-a oferit pe sine in schimbul eliberarii ostaticilor din timpul atacurilor comise vineri, in sud-vestul Frantei, a murit, a anuntat sambata ministrul francez de Interne, Gérard Collomb, transmite AFP.

"Locotenent-colonelul Arnaud Beltrame ne-a parasit. Mort pentru patrie. Franta nu va uita niciodata eroismul, vitejia, sacrificiul acestuia", a scris, pe Twitter, ministrul francez, care a transmis familiei ofiterului si colegilor sai jandarmi sustinerea intregii tari.

Acest ofiter de 45 de ani, casatorit, fara copii, a fost grav ranit de autorul atacurilor, Redouane Lakdim.

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, a salutat in mod special vineri "curajul" ofiterului superior de jandarmerie, care s-a oferit voluntar pentru a lua locul altor ostatici si care a fost foarte grav ranit".

Acest jandarm "a salvat vieti si a facut onoare armei sale si tarii noastre", a adaugat Macron.

Decesul ofiterului ridica la patru bilantul persoanelor ucise in atacurile comise vineri, la Carcassonne si la Trebes, in sud-vestul Frantei, de Redouane Lakdim, un francez de origine marocana de 25 de ani, scrie Agerpres.

Atacatorul a fost ucis de fortele de ordine. Gruparea jihadista Stat Islamic a revendicat aceste noi atacuri din Franta.

Anchetatorii incearca sa stabileasca circumstantele atacurilor

Anchetatorii francezi incercau sambata sa stabileasca circumstantele atentatului jihadist comis vineri in sud-vestul tarii.

'A cazut ca un erou', a declarat presedintele Emmanuel Macron intr-un comunicat, subliniind ca jandarmul a facut 'dovada unui curaj si a unei abnegatii exceptionale'.

'Mort pentru patrie. Niciodata Franta nu-i va uita eroismul, bravura, sacrificiul', a scris putin inainte pe Twitter ministrul de interne, Gérard Collomb.

Citeste si:
VIDEO Atentat într-o biserică din California. O persoană a murit
VIDEO Atentat într-o biserică...

Arnaud 'si-a dat viata pentru altii. Stia, fara indoiala, ca nu avea nicio sansa', a declarat fratele sau, Cédric Beltrame, la postul RTL.

Toate steagurile jandarmeriei, coborate in berna

Anchetatorii incearca de acum sa inteleaga motivele pentru care Radouane Lakdim, 25 ani, a comis atacurile, desi autoritatile nu il mai considerau o amenintare.

Nascut la 11 aprilie 1992 in Maroc, Lakdim traia la Carcassonne. Incepand din 214 a fost urmarit de serviciile de informatii si era in evidenta 'din cauza legaturilor sale cu miscarea salafista', a precizat procurorul Parisului, François Molins.

Citeste si:
Proteste violente la Paris împotriva reformei pensiilor
Proteste violente la Paris...

Ulterior insa, Lakdim a parut sa schimbe registrul. In august 2016, a facut o luna de inchisoare dupa condamnari pentru 'port de rama interzis', 'uz de stupefiante' si 'opunere la arestare'.

In 2016 si 2017 a fost din nou urmarit de serviciile de informatii, care nu au depistat niciun 'semn precursor care putea sa anunte o trecere la actul terorist', asa incat supravegherea sa a incetat, a precizat Molins.

Investigatiile continua pentru a se stabili provenienta armei folosite de atacator si daca acesta a avut complici. O 'apropiata cu care impartea viata' a fost retinuta vineri seara, dupa o perchezitie in cartierul lor din Carcassonne, a indicat procurorul.

In timpul atacului, agresorul a cerut 'eliberarea unor frati', printre care, conform unei surse apropiate dosarului, Salah Abdeslam, singurul membru in viata al atentatelor jihadiste de la 13 noiembrie 2015, incarcerat la Paris.

Radouane Lakdim si-a inceput periplul ucigas putin dupa ora locala 10.00 (09.00 GMT), la Carcassonne, la volanul unui automobil, dupa ce i-a atacat pe cei doi ocupanti, ranindu-l grav pe sofer si omorandu-l pe pasager.

Citeste si:
5 dintre ostaticii eliberați luni de Hamas au legături cu România
5 dintre ostaticii eliberați...

El s-a indreptat apoi spre o cazarma de parasutisti militari, unde a asteptat 'cateva minute, probabil militari', apoi s-a razgandit si a pornit spre o cazarma de politisti, unde a tras asupra a patru din ei, care reveneau de la o alergare, ranindu-l pe unul.

Atacatorul a fugit de la locul faptei, iar spre ora 10.15 GMT a intrat intr-un supermagazin Super U din localitatea vecina Trebes, 'strigand Allah Akbar' si 'prezentandu-se ca un soldat al SI' pregatit sa 'moara pentru Siria', a mai spus procurorul.

In magazin, Lakdim a ucis alte doua persoane - un angajat si un client

'Am vazut un individ foarte surescitat care avea un pistol, un cutit si striga Allah Akbar', a relatat pentru AFP Christian Guibbert, un fost politist aflat la cumparaturi si care a pus mai multi clienti la adapost intr-o camera frigorifica.

'Am scos clienti si colegi pe usa de urgenta din spate',
a confirmat Jacky, colega victimei de la raionul de macelarie al magazinului.
Citeste si:
Tragedie la Constanța. Un jandarm a fost găsit cu gâtul tăiat
Tragedie la Constanța. Un...

Trimis de urgenta la fata locului, locotenent-colonelul Arnaud Beltrame s-a autopropus la schimb cu persoanele care nu reusisera sa fuga.

Spre ora 13.20 GMT, jihadistul a deschis focul asupra jandarmului, declansand asaltul politistilor, a mai indicat procurorul Molins, intr-o conferinta de presa vineri seara.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.