Un oficial din Departamentul de Stat american a indemnat tarile europene care se confrunta in prezent cu un val de refugiati sa analizeze cu atentie fiecare caz, explicand ca in Statele Unite intregul proces de sortare si procesare, pana la mutarea in tara, dureaza pana la doi ani.

Aproximativ 1.900 de refugiati sirieni au fost admisi in Statele Unite de la izbucnirea conflictului in Siria, iar in urmatoarele 12 luni vor fi primiti inca cel putin 10.000, a declarat, marti, la New York, Anne Richard, Asistenta Secretarului pentru Biroul Populatiei, Refugiati si Migratie din Departamentul de Stat american.

Oficialul american a adaugat ca primirea solicitarilor de emigrare in SUA cu statut de refugiat se face in centrele pentru refugiati din afara granitelor SUA, cel mai adesea cei care aplica au o recomandare primita din partea UNHCR (Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati) sau a altor organizatii umanitare, dupa care sunt intervievati de functionari din cadrul Departamentului de Securitate Interna (DHS), apoi sunt transportati in Statele Unite si alocati pe regiuni geografice. Intregul proces de sortare si procesare pana la stramutarea in Statele Unite dureaza pana la doi ani, pentru fiecare caz.

"Uneori, refugiatii nu au documente asupra lor… dar, de obicei, in Orientul Mijlociu, au un fel de act de identitate sau carnet de ratii zilnice, care se da la fiecare familie", a precizat Anne Richard. Solicitantii sunt intervievati de functionari din cadrul DHS, care se deplaseaza la fiecare cateva luni in centrele de refugiati, pentru a-i sorta. "Si acolo, fiecare cu povestea lui". Ea a explicat ca functionarii incearca sa verifice si coroboreze informatiile oferite de solicitanti, cu intrebari specifice si la obiect.

Anne Richard a indemnat tarile europene care se confrunta in prezent cu un val de refugiati sa analizeze cu atentie fiecare caz, "folosind tehnici si practici umane si sa-i primeasca pe oameni cum se cuvine". Daca se constata ca printre refugiati sunt si persoane care doresc sa emigreze din motive economice sau de alta natura "acestia nu se bucura de aceeasi protectie ca cei care fug de persecutie si razboi, potrivit conventiilor in vigoare" si "este perfect legitim sa fie trimisi inapoi de unde au venit, in conformitate cu dreptul international", a adaugat ea.

Potrivit estimarilor americane, un numar de 7,6 milioane de sirieni care si-au parasit casele sunt inca in Siria si acestia au nevoie urgenta de ajutoare umanitare, care sunt greu de acordat in conditiile actuale. Pentru acestia Statele Unite au aprobat, saptamana trecuta, suma de 419 milioane de dolari, ceea ce ridica valoarea ajutoarelor umanitare acordate de Statele Unite pentru Siria incepand din 2012 la 4,5 miliarde de dolari, scrie MEDIAFAX.

Numarul total al persoanelor cu statut de refugiat admise in Statele Unite din intreaga lume, in anul fiscal 2015, care se incheie la sfarsitul lunii septembrie, a fost de aproximativ 70.000. Anul viitor, acest numar se anticipeaza ca va atinge 85.000 iar in anul 2017 se estimeaza ca va fi de 100.000.

Citeste si:
Peste 5,2 milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul...
Peste 5,2 milioane de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.