Un chirurg italian spune ca ar putea realiza primul transplant de cap/ corp din lume, peste doi ani, iar aceasta interventie chirurgicala va costa aproximativ 10,2 milioane de euro.

Medicul italian Sergio Canavero vrea sa separe de trup capul unui pacient care sufera de o maladie incurabila si sa il grefeze apoi pe un corp sanatos. El considera ca aceasta operatie ar putea fi realizata in premiera mondiala peste doi ani. Operatia, care va costa 10,2 milioane de euro, va fi efectuata initial pentru a oferi o noua sansa la viata persoanelor paralizate - inclusiv pacientilor care au suferit vatamari grave la nivelul coloanei vertebrale precum aceea suferita de actorul Christopher Reeve.

Persoanele cu maladii musculare grave sau ale caror organe interne sunt afectate de cancer ar putea beneficia de acest nou tip de operatie.

Oamenii cu boli neuronale degenerative, precum scleroza laterala amiotrofica de care sufera astrofizicianul Stephen Hawking, ar putea fi inclusi la randul lor pe lista viitorilor pacienti. In cele din urma, tehnica ar putea fi utilizata ca un fel de "operatie cosmetica suprema" pentru a extinde viata persoanelor sanatoase.

Criticii spun ca aceste planuri reprezinta "o pura fantezie", insa Sergio Canavero afirma ca toate tehnicile necesare pentru o astfel de interventie chirurgicala exista deja pe piata si trebuie doar sa fie cumulate si puse sa lucreze impreuna. Au trecut deja peste 40 de ani de la primul transplant de cap al unei maimute, iar o operatie similara, realizata pe soareci, a fost executata de curand in China.

Profesorul Canavero are deja o lista foarte mare de clienti potentiali si isi va prezenta planurile in detaliu la o prestigioasa conferinta medicala din aceasta vara, unde va incerca sa obtina sprijinul de care are nevoie pentru a reusi primul transplant de cap, in 2017.
Locul in care va fi realizata interventia nu a fost deocamdata ales, insa chirurgul, care lucreaza pentru Grupul de neuromodulatie avansata, spune ca i-ar placea sa o efectueze la Londra.

Citeste si:
Anchetă la spitalul Fundeni după operația de transplant
Anchetă la spitalul Fundeni...

Noul trup va proveni de la un donator aflat in moarte cerebrala. Atat donatorul cat si pacientul vor trece printr-o separare a capetelor de coloanele vertebrale in acelasi timp, cu ajutorul unei lame foarte bine ascutite. Capul pacientului va fi apoi mutat langa corpul pacientului si atasat de acesta cu ajutorul unui "lipici" special, denumit polietilen glicol, care va avea scopul de a uni fasciculele nervoase din creier si cele din maduva spinarii.

Muschii si vasele sangvine vor fi si ele cusute, inainte ca pacientul sa fie plasat in coma pentru patru saptamani, cu scopul de a impiedica miscarile trupului, in timp ce capul si noul trup se vor "vindeca" impreuna.

In aceasta perioada, medicii vor aplica din cand in cand pacientului mici socuri electrice, pentru a stimula sira spinarii si pentru a intari conexiunile dintre cap si noul trup.

Citeste si:
A murit “chirurgul vedetelor”. Cum a reacționat Bianca Drăgușanu:...
A murit “chirurgul...

Dupa ce pacientul va fi scos din coma indusa, el ar trebui sa fie capabil sa se miste, sa isi simta fata si chiar sa vorbeasca. Medicamente imunosupresoare foarte puternice vor fi administrate, pentru ca noul trup sa nu fie respins, iar pacientul va participa de asemenea la sedinte intensive de consiliere psihologica, scrie MEDIAFAX.

Profesorul Canavero considera ca, din punct de vedere etic, aceasta procedura ar putea fi efectuata doar atunci cand oamenii nu mai au nicio speranta de supravietuire. Argumentele de natura etica depasesc insa transplantul in sine. De exemplu, daca pacientul va dori sa aiba copii, acestia vor fi din punct de vedere biologic ai donatorului, intrucat sperma sau ovulele vor fi furnizate de noul trup.

Initial, din cauza "penuriei" de donatori, operatia va fi executata doar pe pacienti diagnosticati cu boli terminale. Dar, in cele din urma, interventia va putea fi propusa si oamenilor sanatosi care vor sa traiasca mai mult. Profesorul Canavero spune ca, daca stiinta va ajunge la un nivel in care clonarea umana va deveni o procedura usoara, atunci oamenii, ajunsi la varsta de 60 de ani, vor putea sa isi produca mai multe "copii" ale propriei persoane.

Citeste si:
Un nou incendiu de vegetație a izbucnit în nordul Californiei
Un nou incendiu de vegetație...

Astfel, ei ar putea sa isi transplanteze capul pe un trup nou si sanatos, obtinut din propriul ADN, pastrandu-si amintirile si personalitatea.

William Matthews, presedintele Academiei Americane a Chirurgilor Neurologi si Ortopezi, a spus: "Imbratisez conceptul de fuziune spinala si cred ca exista multe domenii in care transplantul de cap ar putea fi util, dar nu sunt de acord cu profesorul Canavero in privinta intervalului de timp precizat de el." "El crede ca este pregatit, dar eu cred ca acest lucru va fi posibil mult mai tarziu in viitor", a adaugat el.

Harry Goldsmith, un medic din California care a executat una dintre putinele operatii din lume care au permis unor pacienti cu vatamari grave ale maduvei spinarii sa mearga din nou, a spus: "Nu cred ca acest lucru se va intampla vreodata".

Citeste si:
Pompierii din California luptă cu un incendiu care își generează...
Pompierii din California...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.