Boeing va deveni, in vara anului 2017, prima companie privata care va trimite astronauti pe Statia Spatiala Internationala (ISS), in virtutea unui contract comercial incheiat cu NASA.

NASA a ales in septembrie 2014 companiile Boeing si SpaceX pentru a construi primele doua vehicule spatiale private care vor fi capabile sa transporte astronauti pe ISS si sa puna astfel capat dependentei americane de capsulele spatiale rusesti Soyuz.

"Prima misiune (comerciala) cu echipaj uman catre ISS va fi o misiune Boeing", a precizat Kathy Lueders, care coordoneaza programul de zboruri spatiale comerciale din cadrul NASA, intr-o conferinta de presa. Ea a dezvaluit cu aceasta ocazie existenta unor diferente in ceea ce priveste dezvoltarea programelor celor doua companii si a vorbit despre necesitatea inceperii acestor misiuni la sfarsitul anului 2017 sau inceputul lui 2018.

Contractul de 6,8 miliarde de dolari incheiat de NASA (4,2 miliarde de dolari pentru Boeing si 2,6 miliarde de dolari pentru SpaceX) acopera un total de sase misiuni ce vizeaza transportul de astronauti pe ISS, pentru fiecare dintre cele doua companii, precedate de doua zboruri de testare, din care unul va fi realizat cu astronauti la bord.

"Boeing a indeplinit deja doua etape cheie din contractul sau, in timp ce SpaceX a indeplinit doar una", a spus Kathy Lueders, precizand ca pretul mediu pentru un loc la bordul viitoarelor vehicule spatiale pe care NASA va trebui sa il plateasca va fi de 58 milioane de dolari, pe durata contractelor. In prezent, NASA plateste peste 70 milioane de dolari pentru un loc la bordul capsulelor spatiale rusesti Soyuz pentru a-i transporta pe astronautii americani pe ISS, scrie MEDIAFAX.

John Elbon, unul dintre directorii de la Boeing Space Exploration, filiala pentru activitati spatiale a grupului american Boeing, a precizat luni, in aceeasi conferinta de presa, ca primul zbor de testare, fara echipaj uman, al capsulei CST-100 este programat in aprilie 2017, va fi urmat, in iulie 2017, de o misiune spatiala cu doi astronauti la bord.

Citeste si:
Doi astronauți de pe stația spațială chineză au efectuat prima...
Doi astronauți de pe stația...

Acel zbor-test va fi realizat de un pilot de teste de la Boeing si un astronaut de la NASA. Primul zbor din cadrul acelui contract cu NASA si care va include astronauti la bord va avea loc in decembrie 2017, a adaugat acelasi manager de la Boeing Space Exploration.

La randul ei, SpaceX prevede sa efectueze primul zbor fara echipaj al capsulei Dragon V2 "catre sfarsitul anului 2016, iar acesta va fi urmat la putin timp dupa aceea de un zbor cu echipaj uman la inceputul anului 2017", a dezvaluit Gwynne Shotwell, director general al acestei companii, creata si dirijata de miliardarul Elon Musk.

Ea a subliniat in timpul aceleiasi conferinte de presa faptul ca racheta Falcon 9, lansatorul folosit de SpaceX, va efectua peste 50 de zboruri inainte de lansarea capsulei spatiale cu echipaj uman Dragon V2. Dupa incheierea programului navetelor spatiale, in 2011, NASA a ales sa incredinteze accesul la orbita terestra joasa, unde se afla ISS, industriei private. Acest fapt permite agentiei spatiale americane sa se concentreze mai mult pe misiunile din spatiul indepartat, mai ales asupra celor catre planeta Marte.

Citeste si:
NASA oferă zeci de mii de dolari pentru cel mai bun design de...
NASA oferă zeci de mii de...

"Am decis in completa cunostinta de cauza ca, daca dorim sa exploram spatiul indepartat, va trebui sa cedam sectorului privat lucrurile pe care le stapanim deja bine", a reamintit directorul NASA, Charles Bolden. El s-a declarat bucuros de perspectiva de a pune capat dependentei costisitoare a Statelor Unite de Rusia in ceea ce priveste accesul la ISS.

"Nu vreau sa mai semnez niciun alt cec catre Roscosmos (agentia spatiala rusa, n.r.) dupa anul 2017. Cel putin, asa sper", a adaugat el.

Boeing, beneficiind de o indelungata experienta in sectorul spatial si principalul constructor al ISS, a promis ca va construi capsula CST-100, ce va avea o capacitate de sapte locuri, in fostele hangare modernizate de la Centrul Spatial Kennedy, unde erau in trecut asamblate navetele spatiale americane. Aceasta activitate va crea 550 de locuri de munca, iar cele mai multe vor fi ocupate de forta de munca locala.

Citeste si:
Un Boeing si-a golit rezervoarele cu carburant peste o scoala/ VIDEO
Un Boeing si-a golit...

Capsula CST-100, reutilizabila de 10 ori, va fi lansata cu racheta Atlas V de la baza aeriana Cape Canaveral din Florida. In ceea ce priveste compania SpaceX, capsula acesteia, Dragon V2, care va contine tot sapte locuri, deriva din capsula Dragon, care a efectuat deja sase misiuni perfect reusite de aprovizionare a ISS si de aducere pe Terra a unor materiale. Ea va fi lansata cu racheta Falcon 9, tot de la Cape Canaveral.

ISS este un proiect spatial in valoare de 100 de miliarde de dolari, finantat in principal de Statele Unite ale Americii si la realizarea caruia participa 16 tari. Statia este ocupata in permanenta, din noiembrie 2000, de echipaje comune.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.