International15 Ianuarie 202012:52

Lectura de 2 minute

Un Boeing al companiei americane Delta Air Lines, confruntat marti cu o problema tehnica la bord, si-a golit rezervoarele cu carburant deasupra suburbiilor Los Angeles, afectand usor in jur de 20 de copii si peste zece adulti care se aflau in curtea unei scoli elementare, informeaza AFP

Zborul Delta 89, un Boeing 777 cu destinatia Shanghai (China), 'a avut probleme la un motor' la scurt timp dupa decolare, situatie ce a fortat aparatul sa se intoarca pe aeroportul din Los Angeles, a declarat agentiei franceze de presa un purtator de cuvant al Delta Air Lines.

Aeronava a aterizat fara probleme in jurul orei locale 12:00, dar inainte de aceasta a aruncat carburant - 'asa cum prevede procedura normala' - cu scopul de a usura avionul in vederea unei aterizari de urgenta, a asigurat acelasi purtator de cuvant.

Carburantul a cazut mai ales peste o scoala elementara din Cudahy, la 25 km est de aeroport. Serviciile de interventie rapida care au sosit imediat la locul incidentului au acordat asistenta unui numar de circa 20 de copii si 11 adulti care s-au plans de iritatii ale pielii sau de probleme respiratorii, dar 'in niciunul dintre cazuri nu a fost necesara spitalizarea', au subliniat pompierii, confirmand ca substanta in cauza era intr-adevar carburant de avion, scrie Agerpres.

Directia pentru educatie din Los Angeles a precizat ca elevii si personalul didactic se aflau in curtea scolii in momentul incidentului. Este 'posibil sa fi fost stropiti cu carburant sau sa fi inhalat vapori', mentioneaza institutia intr-un comunicat, in care precizeaza ca imediat s-a apelat la serviciile de urgenta.

Carburantul, aruncat 'de la o altitudine relativ mica', potrivit pompierilor, a cazut de asemenea pe o alta scoala din sudul Los Angeles, aparent fara efecte considerabile asupra sanatatii elevilor sau personalului.

Agentia americana pentru aviatia civila, FAA, a anuntat pe Twitter ca a deschis o ancheta cu privire la acest incident, subliniind ca 'exista proceduri specifice privind eliberarea de combustibil pentru aeronave la plecare sau la sosirea la destinatie pe toate aeroporturile importante din SUA'.

'Aceste proceduri prevad golirea de carburant deasupra unor zone nelocuite bine identificate, in general la altitudini mari, astfel incat combustibilul sa se evapore si sa se disperseze inainte de a atinge solul', subliniaza agentia.

Citeste si:
Ministrul Educatiei, despre rezultatele testelor PISA: "Nu trebuie...
Ministrul Educatiei, despre...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.