Masacrul comis miercuri la Paris de catre teroristi autoproclamati Al-Qaida a fost posibil pe fundalul unei cedari treptate catre islamisti, bloc cu bloc, a controlului asupra cartierelor majoritar musulmane.

Franta are cea mai importanta populatie de musulmani din Europa, dintre care unii vorbesc in mod deschis despre ajungerea la conducerea tarii intr-o buna zi si despre inlocuirea sistemului legal occidental cu sharia. "Situatia a scapat de sub control, iar acest lucru este ireversibil", declara pentru ziar Soeren Kern, un analist de la Institutul Gatestone, autorul unui raport anual despre "Islamizarea Frantei". "Islamul face parte permanent, acum, din Franta", apreciaza el, iar"viitorul pare foarte sumbru".

"Problema este ca multi dintre acesti musulmani din generatia tanara nu se integreaza in societatea franceza. Desi sunt cetateni francezi, ei nu au un viitor in societatea franceza, cu adevarat. Se simt foarte alienati de Franta. De aceea este islamul radical atat de atractiv, pentru ca le da un sens vietii", continua el.

Parisul si alte orase - in pofida faptului ca nu s-au transformat intru totul intr-un refugiu pentru agenti operativi Al-Qaida - au devenit, in ultimul deceniu, niste "locuri fertile pentru musulmani extremisti". Conducatorii oraselor au permis unor adevarate mini-state islamice virtuale sa prospere, in timp ce musulmanii castiga putere pentru a guverna in felul lor, scrie MEDIAFAX.

"Exista zone interzise nu doar la Paris, ci in intreaga Franta, in care ei detin efectiv controlul", declara pentru WT Robert Spencer, conducatorul JihadWatch.org, o organizatie care monitorizeaza extremisti musulmani. "Ei opereaza in impunitate, aparent siguri ca autoritatile nu pot sau nu vor actiona in mod decisiv pentru a-i opri", subliniaza el, adaugand ca, "odata cu denegarea generala si acoperirea motivului clar al atacului de la Charlie Hebdo, ei au motive intemeiate sa gandeasca asa".

Citeste si:
Austria urmează să introducă închisoarea pe viață pentru faptele de...
Austria urmează să introducă...

Atacatorii care au omorat 12 persoane la sediul saptamanalului satiric Charlie Hebdo au pretins ca sunt membri Al-Qaida in Peninsula Araba (QPA) din Yemen. Martori au declarat ca acestia vorbesc franceza perfect, ceea ce arata ca sunt teroristi formati pe plan local si care au primit ajutorul AQPA sau altei grupari, comenteaza publicatia.

Legatura dintre atac si miscarea de islamizare consta in faptul ca jihadistii francezi devin tot mai indrazneti in incercarea de a elimina orice critica a islamului, este de parere Kern. "Ceea ce incearca sa faca este sa opreasca orice fe de critica a islamului, orice fel de discurs, caricatura, discutie, totul", apreciaza el. "In esenta, Guvernul francez si celelalte guverne europene au pierdut controlul asupra situatiei. Este un bulgare care se rostogoleste si a crescut tot mai mare, mai ales in ultimii zece ani", adauga Kern.

Citeste si:
Musulmanii din România sărbătoresc Kurban Bayram. Ce semnifică...
Musulmanii din România...

AQPA l-a declarat anul trecut pe redactorul-sef al Charlie Hebdo Stephane Charbonnier "cel mai cautat", dupa ce publicatia l-a satirizat pe profetul Mahomed. El se afla printre cele 12 persoane ucise miercuri in timpul unei sedinte la sediul saptamanalului.

Institutul de Cercetare Media pentru Mediul Mijlociu a anuntat intr-un mesaj postat pe Twitter ca jihadisti francezi discutau in mod deschis despre felul in care sa se razbune pe Charlie Hebdo pentru o carte de benzi desenate biografica despre Mohamed. Una dintre idei era sa inceapa sa omoare cetateni francezi.

Kern si Institutul Gatestone au publicat un raport despre islamizarea Frantei in 2013 si o continuare in decembrie. Potrivit acestui think tank - condus de catre John Bolton, un fost ambasador american la ONU - populatia musulmana a Frantei a atins 6,5 milioane de persoane, reprezentand apoape 10% din locuitorii tarii. Unii activisti musulmani preconizeaza ca Franta va deveni o tara cu populatie majoritar musulmana "intr-un viitor nu prea indepartat". "Cine are dreptul sa spuna ca, in 30 sau 40 de ani, Franta nu va fi o tara musulmana? Cine are dreptul, in aceasta tara, sa ne priveze de acest lucru?", a declarat Marwan Muhammed, un purtator de cuvant al Colectivului impotriva islamofobiei.

Citeste si:
TOP 10 cele mai scumpe oraşe din lume în 2022
TOP 10 cele mai scumpe oraşe...

Pe de alta parte, musulmanii creeaza o scoala publica separata, "complet rupta de studenti nemusulmani", se arata intr-un document apartinand serviciilor de informatii divulgat pentru Le Figaro, citat de Gatestone. De asemenea, peste 1.000 de supermarketuri vand carti islamice care indeamna la jihad si la uciderea celor care nu sunt musulmani. Potrivit unui sondaj comandat de ziarul Le Monde anul trecut, 74% dintre cetatenii francezi considera islamul intolerant si incompatibil cu valorile franceze.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.