Studiul, publicat in revista Science, a extins capacitatile deja cunoscute ale instrumentului de editare a genelor, CRISPR-Cas9, care functioneaza ca un fel de foarfeci la nivel molecular, ce sunt capabile sa indeparteze, selectiv, partile nedorite din genom.
Testele precedente realizate cu aceeasi tehnologie au reusit sa indeparteze doar sase regiuni din genom, la o singura interventie. In noul studiu, coordonat de George Church, doctor in genetica la Universitatea Harvard, cercetatorii americani au reusit sa elimine material genetic, simultan, din 62 de regiuni specifice din genomul de porc.
Desi echipa coordonata de profesorul Church a demonstrat ca este posibila editarea genomului de porc, pentru a indeparta din celulele porcine acele virusuri specifice acestor animale, studiul nu a avut posibilitatea de a demonstra si faptul ca astfel de organe vor putea fi transplantate in conditii de perfecta siguranta in corpurile unor pacienti umani, scrie MEDIAFAX.
George Church crede insa ca aceasta tehnologie va face posibil ca intr-o buna zi organe de porc sa fie utilizate ca substitute pentru organe umane, in cazul pacientilor care au nevoie de un transplant si pentru care nu exista donatori compatibili. Profesorul american a prezentat reusitele obtinute de echipa sa pe 5 octombrie, la o reuniune organizata de National Academy of Science, care a avut rolul de a studia riscurile potentiale si de a discuta despre chestiunile de ordin moral ridicate de editarea genomului uman.
Noua tehnologie a starnit dezbateri furtunoase pe teme etice, dupa ce biologii din China au anuntat, recent, ca au realizat primul experiment din lume ce a vizat modificarea ADN-ului dintr-un embrion uman. La cateva luni dupa aceea, savantii britanici au cerut guvernului din tara lor o aprobare oficiala pentru a putea sa editeze embrioni umani.
Analiză făcută din birou. Un salariu de 1.400 de lei, suficient...

In experimentul realizat pe porci, una dintre preocuparile principale viza posibilitatea producerii unei "rearanjari genomiale", ce apare atunci cind tehnica de editare a genelor produce fara intentie o serie de modificari nedorite la nivelul genomului. In studiul realizat de cercetatorii de la Harvard, acest lucru nu pare sa se fi produs.
Profesorul Church este si cofondator al unei companii de biotehnologie, eGenesis, care doreste sa creasca porci pentru transplanturile de organe.
Transplanturile de la porc la om nu reprezinta o noutate. In prezent, valve cardiace de porc, care au fost in prealabil spalate, frecate si curatate de celule porcine, sunt folosite in mod frecvent pentru a repara valvele cardiace umane cu o functionare defectuoasa. Insa organe porcine intregi, care sa functioneze ca organele umane similare, nu pot fi utilizate din cauza riscului potential de transmitere a unor retrovirusuri latente, care sunt inofensive la porci, dar pot cauza boli grave la oameni.
Cei care au murit în incendiul de la Neamț nu pot fi indentificați...

Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Putinică, Microsoft: Cum lucrezi? Îmbrățișezi tehnologia sau te speli pe mâini?
Sursa: start-up.ro
-
Măsuri de prim ajutor în caz de înec cu bol alimentar
Sursa: garbo.ro
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
Digital Banking Scorecard 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Dupa 15 ani in care a stat in Capricorn, Pluto isi schimba semnul si aduce...
Sursa: kudika.ro
-
Blue Air a intrat oficial în insolvență. Mii de pasageri așteaptă să-și...
Sursa: wall-street.ro