Oamenii de stiinta americani au descoperit o anumita asociere intre consumul de citrice si melanomul malign, intr-un studiu preliminar, realizat pe baza datelor oferite de doua cercetari anterioare care s-au desfasurat pe o perioada indelungata de timp.

Noul studiu nu a cercetat insa daca fructele si sucul de citrice reprezentau cauza de aparitie a acestui cancer de piele, iar oamenii de stiinta vor avea nevoie de mai multe cercetari suplimentare pentru a confirma aceasta asociere, au precizat autorii analizei stiintifice, intr-un articol publicat in Journal of Clinical Oncology.

Rezultatele, provenind de la studii observationale care ar putea sa nu reflecte intreaga populatie americana, ar trebui sa fie interpretate cu precautie, a spus coordonatorul cercetarii, Abrad Qureshi, medic la Facultatea Warren Alpert din cadrul Universitatii Brown din Rhode Island.

Abrad Qureshi a colaborat la acest studiu cu cercetatorii de la Channing Division of Network Medicine, din cadrul Brigham and Women's Hospital din Boston.

"Melanomul malign cutanat este o forma de cancer de piele care are potentialul de a fi mortala. Desi au fost facute descoperiri incredibile, recent, in tratamentul contra melanomului, prevenirea lui prin folosirea cremelor de protectie solara si testele impotriva cancerului de piele sunt recomandate", a spus profesorul Qureshi.

Studiul a folosit date furnizate de o cercetare realizata pe 63.000 de femei - Nurses' Health Study - si date oferite de o cercetare realizata pe 41.000 de barbati - Health Professionals Follow-Up Study -, efectuate de la mijlocul anilor 1980 pana in 2010. La fiecare 2-4 ani, cercetatorii americani colectau date despre dietele participantilor, iar acestia raportau singuri toate evenimentele lor medicale, precum diagnosticarea unui melanom, confirmate prin inregistrarile lor medicale oficiale.

Participantii au raspuns unor intrebari care vizau frecventa cu care consumau grepfrut, portocale si suc de grepfrut si de portocale, iar totalul acestor patru categorii de raspunsuri a fost considerat o estimare valida pentru "consumul total de citrice", desi acest parametru nu a inclus consumul de alte citrice, precum lamaie galbena si verde.

Citeste si:
Prințul Harry și Meghan Markle după ce au aflat că prințesa de...
Prințul Harry și Meghan...

Dupa o monitorizare de peste 20 de ani, cercetatorii au observat 1.840 de cazuri de melanom. In comparatie cu persoanele care consumau citrice mai putin de doua ori pe saptamana, participantii care au consumat citrice de 2-4 ori saptamanal prezentau un risc de melanom cu 10% mai ridicat, scrie MEDIAFAX.

Riscul de melanon a crescut odata cu consumul de citrice, ajungand pana la 36% in cazul persoanelor care consumau astfel de fructe, in medie, de 1,5 ori pe zi. Dintre citrice, grepfrutul pare sa prezinte cea mai puternica asociere cu melanomul.

Chiar si dupa luarea in calcul a altor factori de risc, precum expunerea la soare si localizarea geografica a participantilor, asocierea dintre citrice si cancerul de piele a fost in continuare ridicata, a precizat profesorul Qureshi.

Citricele proaspete contin furocumarina, o familie de compusi fotoactivi, care pot sa le faca pe anumite persoane sa devina mai sensibile la soare si sa creasca riscul de vatamare a celulelor de la nivelul pielii.

Citeste si:
5 alimente bogate in vitamina C la care nu te asteptai
Nu te-ai fi gandit ca sunt la...

"Nu recomandam modificarea consumului acestor fructe, pentru ca ele sunt importante pentru sanatatea generala. Totusi, pana cand vom afla mai multe lucruri despre aceste furocumarine, persoanele care consuma citrice proaspete in mod regulat ar trebui sa fie extrem de atente la expunerea la soare si, in functie de activitatile pe care le desfasoara in aer liber, ar trebui sa foloseasca crema de protectie solara, palarii si articole vestimentare care protejeaza impotriva actiunii daunatoare a soarelui", a spus coordonatorul studiului.

In Statele Unite ale Americii, sunt diagnosticate aproximativ 30 de cazuri de melanom malign cutanat la fiecare 100.000 de persoane, precizeaza Marianne Berwick, cercetatoare la Universitatea New Mexico din Albuquerque, autoarea unui editorial care a insotit articolul din Journal of Clinical Oncology.

Citeste si:
De ce este necesar să știi engleza dacă vrei să studiezi în...
De ce este necesar să știi...

Melanomul malign cutanat ocupa locul al cincilea in topul celor mai frecvente tipuri de cancer inregistrate in Statele Unite si locul al saselea in topul celor mai frecvente tipuri de cancer diagnosticate pe plan mondial.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.