Acceleratorul de particule de la Geneva Large Hadron Collider (LHC) va fi repornit in luna martie, iar cateva saptamani mai tarziu va reincepe sa ciocneasca particule subatomice, de aceasta data cu o putere aproape dubla.

LHC, cel mai mare accelerator de particule din lume, situat intr-un tunel de langa Geneva, in Elvetia, a trecut printr-un proces de retehnologizare in ultimii doi ani, iar in prezent este pregatit pentru demararea accelerarii de protoni, din nou, in luna martie, primele coliziuni urmand sa aiba loc pana in luna mai, a anuntat CERN vineri.

"Cu acest nou nivel energetic, LHC va deschide noi orizonturi in fizica si pentru viitoare descoperiri. Abia astept sa vad ce surprize ne mai rezerva natura", a declarat directorul general al CERN Rolf Heuer.

LHC este ingropat intr-un tunel circular de 27 de kilometri, care se intinde sub granita franco-elvetiana, la poalele muntilor Jura. Intreaga instalatie este deja aproape racita la 1,9 grade deasupra lui zero absolut (minus 273,15 grade Celsius/ zero grade Kelvin, cea mai mica temperatura posibila, n.r.), ca pregatire pentru urmatorii trei ani de functionare.

Prima serie de experimente desfasurate de LHC, care a avut loc la o putere mai redusa decat cele ce vor debuta in martie, a dus, in 2012, la confirmarea existentei particulei bosonul lui Higgs, care explica modul in care materia fundamentala a dobandit masa pentru a forma stelele si planetele.

Aceasta descoperire a fost un eveniment extrem de important pentru fizica, dar mai sunt o multime de mistere care asteapta sa fie descifrate, incluzand natura "materiei intunecate" si a "energiei intunecate". Cele mai recente calcule sugereaza ca "materia intunecata" constituie 27% din Univers, iar "energia intunecata", care face ca galaxiile sa se indeparteze unele de altele, reprezinta 68% din Univers, in timp ce materia vizibila, observata in galaxii, stele si planete, constituie doar 5% din Univers.

Citeste si:
Noua particula subatomica, descoperita de cercetatorii de la LHC
Noua particula subatomica,...

Alte intrebari inca fara raspuns includ relativa lipsa a antimateriei din Univers, in conditiile in care cantitati egale de materie si antimaterie au fost create in momentul Big Bang-ului, in urma cu 13,8 miliarde de ani, si posibila existenta a noi tipuri de particule.

Cei mai multi fizicieni sustin o teorie ce nu a fost inca demonstrata, cunoscuta ca supersimetrie, potrivit careia toate particulele de baza au un partener mai greu, dar "invizibil".

Intelegerea acestor chestiuni cere accesul la informatii mai profunde privind "caramizile" cosmosului, lucru pe care savantii spera sa il obtina prin cresterea nivelului energetic la care au loc experimentele din cadrul LHC. "Avem treburi neterminate legat de intelegerea Universului", a declarat Tara Shears, profesoara de fizica la Universitatea din Liverpool, care lucreaza la unul dintre cele patru mari experimente realizate cu ajutorul acceleratorului de particule.

Citeste si:
TOP 10 cele mai scumpe oraşe din lume în 2022
TOP 10 cele mai scumpe oraşe...

Cel mai mare accelerator de particule din lume a fost oprit din functionare in februarie 2013, pentru realizarea unor imbunatatiri si a unor lucrari de mentenanta.

Large Hadron Collider a fost pus in functiune in noiembrie 2009, dupa ce a fost construit intr-un tunel subteran circular, ocupat de predecesorul sau, LEP (Large Electron Positron), in perioada 1998 - 2008. Spre deosebire de LEP, LHC accelereaza protoni (din familia hadronilor), pentru a produce coliziuni. LEP accelera electroni sau pozitroni. Aceasta pauza de aproape doi ani a fost prima oprire din exploatare pentru LHC, denumita LS1 (Long Shutdown 1).

Timp de doi ani, nu au mai avut loc coliziuni de particule, insa au fost intreprinse lucrari pentru a renova instalatiile si pentru a pregati LHC pentru un nou ciclu de exploatare, la o energie mai inalta.

In plus, au fost efectuate o serie de lucrari la alte acceleratoare de la CERN, precum Sincrotonul cu protoni (PS) si Supersincrotonul cu protoni (SPS). In cazul SPS, aproximativ 100 de kilometri de cabluri au fost inlocuite, din cauza "imbatranirii" lor, cauzata de expunerea la radiatiile din tunel, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Orașul în care s-a votat cel mai mare salariu minim din lume
Orașul în care s-a votat cel...

Pe parcursul primei perioade de functionare, LHC a produs "peste 6 milioane de miliarde de coliziuni, iar aceasta performanta a depasit toate asteptarile", a declarat Steve Myers, directorul departamentului de acceleratoare si de tehnologie din cadrul CERN.

Echipele de savanti de la CERN au reusit sa reduca la jumatate intervalul dintre pachetele de protoni care alcatuiesc fasciculele, iar luminozitatea acestora nu a incetat sa creasca. Aceasta imbunatatire a performantelor obtinute pe parcursul unui an a permis experimentelor derulate la LHC sa obtina rezultate importante si mai repede decat era prevazut.

Din cele 6 milioane de miliarde de coliziuni protoni-protoni produse de LHC, 5 miliarde au fost catalogate ca fiind interesante. Dintre acestea, doar aproximativ 400 de coliziuni au condus la descoperirea particulei de tipul Higgs. In 2012, performanta LHC a fost de doua ori mai importanta decat in 2011. Luminozitatea sa a atins o valoare de doua ori mai mare fata de cea maximala din 2011 si energia de coliziune a crescut de la 7 TeV (tera electronvolti) in 2011 la 8 TeV in 2012.

Citeste si:
Alternative la utilizarea masinii in oras: Volkswagen prezinta doua...
Alternative la utilizarea...

In 2015, in momentul repunerii sale in functiune, LHC va fi exploatat cu o energie de coliziune si mai mare, de 13 TeV, si cu o luminozitate si mai mare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.