Subiectele care au dominat peisajul social, politic și economic în 2020 au fost alegerile din SUA, BREXIT-ul și pandemia de Coronavirus, ele continuând să acapareze atenția mediului de afaceri încă din prima lună a anului curent.

În timp ce incertitudinea legată de dinamica pandemiei și viteza de vaccinare rămâne ridicată, Banca Centrală Europeană face eforturi de a păstra condiții de finanțare favorabile pentru toate sectoarele economiei europene. Prin contribuția la consolidarea încrederii se vor încuraja cheltuielile consumatorilor și investițiile în afaceri, sprijinind astfel activitatea economică și protejând stabilitatea prețurilor pe termen mediu. Dar chiar și astfel, capacitatea de adaptare a sectorului privat, în special a companiilor care activează în sectorul export-import, continuă să fie sub presiune.

Această analiză își propune să evidențieze factorii cu cea mai mare probabilitate să provoace schimbări semnificative în evoluția valutelor cheie în 2021, identificând în același timp modalități prin care importatorii să își poată proteja afacerile.

Cât de imprevizibil este Dolarul și efectele produse de politica lui Joe Biden în privința stabilizării evoluției monedei americane

Pe fundalul instabilității politice crescute și a crizei sanitare care au afectat puternic și SUA, Dolarul și-a continuat declinul în 2020, apropiindu-se de valorile înregistrate în timpul crizei din 2008. Politica Băncii Rezervelor Federale a fost crucială pentru deprecierea Dolarului începând cu aprilie 2020. La acea dată, pentru a susține economia fragilă a țării, s-a tipărit până la finalul anului 22% din volumul de Dolari americani aflați pe piața internațională. Astfel Dolarul american a pierdut teren în fața principalelor monede. Paritatea RON/USD din 2020 a fost și ea extrem de volatilă, acesta ajungând de la 4,2658 RON/USD (01.01.2020) la 3,996 RON/USD (31.12.2020).

Citeste si:
Dolarul înregistrează un record istoric! Dolarul trece de 5 lei
Dolarul înregistrează un...

După învestirea lui Joe Biden ca cel de-al 46-lea președinte al SUA, se cere pusă o întrebare legitimă: va schimba politica noului președinte cursul Dolarului?

Începutul lui 2021 ne arată că Dolarul continuă să piardă teren în fața EUR și GBP în pofida planurilor ambițioase ale noului președinte. Investitorii s-au arătat foarte optimiști în ceea ce privește revenirea economică, însă, pe de altă parte, analiștii financiari par în continuare neîncrezători într-o revenire economică rapidă post-COVID, atrăgând atenția asupra efectelor potențial negative ale pachetului de stimulus pentru economie și cetățeni aprobat recent.

Pentru importatorii români, fluctuația Dolarului este cu atât mai importantă cu cât aceasta este moneda principală de tranzacționare cu multe alte țări, printre care și China, România continuând să fie dependentă de importurile din această țară.

Citeste si:
De ce este importantă piața valutară pentru consumatorii de rând
De ce este importantă piața...

Un motiv în plus pentru importatorii români care fac plăți în Dolari americani să caute modalități de protecție a marjelor comerciale prin asigurarea unui curs fix RON/USD. Băncile protejează frecvent companiile mari împotriva volatilității valutare însă, în rândul companiilor mici și medii, astfel de servicii nu sunt disponibile decât prin intermediul fintech-urilor.

În focus 2021 – USD

USD se preconizează a fi cea mai interesantă monedă a anului, părerea unanimă din piață fiind că Dolarul va continua să scadă pe parcursul lui 2021. Estimările variază semnificativ, de la 5 până la 20%, principalul factor de influență fiind revenirea economiei globale ca urmare a implementării cu succes a programelor de vaccinare anti-COVID.

Pentru companiile românești aflate în relații contractuale cu China, este recomandată și urmărirea parității USD/CNY, factor-cheie în alegerea unui instrument adecvat pentru acoperirea împotriva fluctuației nefavorabile a cursului de schimb. Varianta optimă de acoperire a riscului unei tranzacții poate fi identificată de către specialiștii AKCENTA în cadrul unei analize inițiale gratuită și adaptată profilului companiei.

Citeste si:
Reacția Chinei în fața acuzațiilor FBI privind originea COVID-19....
Reacția Chinei în fața...

Dificultățile pe care le poate aduce BREXIT-ul afacerilor de import românești

Ieșirea efectivă a Marii Britanii din blocul comunitar s-a concretizat la începutul acestui an prin semnarea unui acord care stabilește noi reguli comerciale între cele două entități.

Acordul BREXIT impune noi formalități vamale, dar și o modificare de tratament a TVA-ului pentru companiile românești care importă bunuri și servicii din UK. Într-un sumar al modificărilor care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, publicat de Comisia Europeană, sunt amintite, printre altele:


  1. Obligativitatea obținerii numărului EORI pentru companiile din țările membre UE care derulează activități de import din Marea Britanie;

  2. Zero tarife și zero cote pentru comerțul cu mărfuri originare din UE sau Marea Britanie;

  3. Tratament preferențial al taxelor și tarifelor, valabil în condițiile întocmirii de către exportatorul din UK a unei cereri pentru aplicarea noului regim de taxare;

  4. Aplicarea unor reguli speciale asupra importului de produse agricole și alimentare importate din UK;

  5. Eliminarea excepției de la plata TVA a bunurilor importate din Marea Britanie într-un stat UE; Rata TVA aplicabilă rămâne cea din țara în care se face importul.
  6. Citeste si:
    OMS a decis să mențină în continuare nivelul maxim de alertă pentru...
    OMS a decis să mențină în...

Având în vedere noile modificări, urmează o perioadă de tranziție cu posibile dificultăți și probleme pentru importatorii din toate țările europene, inclusiv România.

În focus 2021 – GBP

Moneda britanică a încheiat anul 2020 cu o scădere de 8,5% ca urmare a finalizării procedurilor BREXIT, dar și a răspunsului inconsecvent al liderilor britanici la pandemia în desfășurare.

Este estimat că trendul descendent va persista, cel puțin în această primă jumătate a anului 2021. Este posibil, de asemenea, ca în condițiile resetării relațiilor comerciale cu partenerul principal (UE), regatul să treacă prin schimbări economice importante.

O consecință a acestora ar putea fi concentrarea atenției către relațiile cu SUA și, implicit, modificarea valorilor din piață pentru paritatea GBPUSD.

Ce strategii de viitor putem estima în contextul Pandemiei COVID-19

Dezvoltarea mai multor vaccinuri pentru tratarea afecțiunilor provocate de noul Coronavirus a generat optimism la sfârșitul anului trecut. Însă răspândirea pandemiei la nivel global pare a duce spre o concluzie neplăcută: reîntoarcerea la performanța economică anterioară apariției virusului este puțin probabilă mai devreme de anul viitor.

Acest al treilea val al pandemiei, cauzat de noile tulpini ale virusului, determină deja mai multe state europene să reintroducă restricții drastice pentru cetățeni. Inevitabil, consumul europenilor și activitatea generală a companiilor furnizoare de bunuri și servicii vor continua să ele să fie afectate negativ.

Pe plan național, date recente oferite de Asociația CFA România arată că peste 67 % dintre respondenți se așteaptă ca impactul economic al cornavirusului să se resimtă puternic cel puțin până în trimestrul al III-lea al anului 2021.

Nici rezultatele financiare ale anului 2020 nu sunt mai îmbucurătoare. Pe 18 ianuarie 2021, Comisia Națională de Prognoză (C.N.P.) a revizuit scăderea pentru anul trecut la -4,4 %, față de -4,2 % cât anunțase anterior. Cifra reală o vom afla însă odată cu publicarea datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

În ce privește creșterea economică a României în 2021, raportat la întregul bloc comunitar în care se prognozează o creștere de circa 4,6 %, C.N.P. anunță o creștere estimată de doar 4,3%, în scădere cu 0,2% față de cifra anunțată anterior.

Dintr-o perspectivă optimistă, însă, Banca Națională Română își menține strategia de control a monedei naționale prin scăderea valorii indicelui ROBOR (rata medie a dobânzii la care se împrumută între ele instituțiile de creditare). La 1,56 %, ROBOR ajunge în ianuarie 2021 la cea mai scăzută valoare din ultimii cinci ani, această măsură contribuind la scăderea ratelor creditelor atât pentru companii, cât și pentru persoanele fizice.

Dincolo de estimările oficiale, 2021 se anunță a fi în continuare un an al adaptării, în care companiile trebuie să învețe cum să abordeze mai abil crizele sociale și politice, îmbunătățind strategiile de business în mod cât mai eficient.

Pentru importatori, schițarea unor planuri de back-up pentru schimburile valutare planificate în acest an este mai mult decât utilă, incluzând în strategiile de dezvoltare instrumente de gestionare a riscului valutar, precum Forward-ul. Această soluție financiară permite limitarea pierderilor din tranzacțiile valutare la termen și ajută la protejarea fluxului de capital.

În focus 2021 – EUR

Spre deosebire de valuta americană, moneda blocului comunitar european este prognozată să se mențină la un nivel stabil pe întreg parcursului anului 2021.

Mai mult, BREXIT și revenirea SUA în Acordul Climatic de la Paris au validat politicile instituțiilor europene, ceea ce poate contribui la întărirea EURO în relație cu principalele monede din piață.

O potențială creștere a volatilității se estimează să apară în paritatea EURUSD la început de an, în funcție de deciziile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene.

Ce evoluții sunt așteptate pentru monedele internaționale în anul II de pandemie, 2021

Pe fondul evoluției evenimentelor din 2020, Yuan-ul s-a apreciat considerabil (cu un trend similar și în 2021) datorită faptului că majoritatea țărilor au cumpărat masiv provizii medicale din China. Mai mult, China a făcut un pas important pentru sprijinirea Yuan-ului prin lansarea monezii digitale. Următorul pas natural ar fi permiterea accesului străinilor pe piețele de capital chineze, ceea ce ar diminua semnificativ îngrijorarea investitorilor străini de a utiliza Yuan-ul ca monedă de tranzacționare în comerț și investiții. Instabilitatea în paritatea cu Leul este însă similară celei USDRON.

Similar Statelor Unite, Japonia se confruntă cu o situație asemănătoare celei din 2008-2009, asistând la favorizarea investițiilor interne în detrimentul celor externe, ceea ce duce la creșterea costurilor de hedging a tranzacțiilor internaționale cu această țară. Se estimează că Yen-ul se va consolida în următoarele luni, cu potențiale fluctuații create de redefinirea legăturilor politice și comerciale cu SUA.

Imaginea nu ar fi completă dacă nu am arunca un ochi și asupra situației din India. Cele mai recente studii serologice arată că populația Indiei se apropie de nivelul de imunitate colectivă față de Covid-19, chiar și în condițiile unei rate de vaccinare scăzute, deși recent sunt estimări care previzionează un al treilea val și în această țară. Decizia Băncii pentru Rezerve a Indiei, din data de 5 februarie, decide menținerea nivelului dobânzilor de politică monetară la valorile anterioare și sprijină estimările optimiste de creștere economică a țării, aspect regăsit și în consolidarea Rupiei în fața Dolarului american din ultima saptămână.

Această analiză vă este oferită de AKCENTA – companie de tip fintech ce oferă IMM-urilor condiții excelente pentru schimb valutar, plăți externe și soluții de gestionare a riscului volatilității valutare. Exclusiv pentru companii.


Despre autor:


Ultima actualizare: 25 Martie 2021 - 04 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.