Curtea Constitutionala sustine, in motivarea deciziei prin care a decis ca eliminarea pensiilor speciale ale magistratilor este neconstitutionala, ca propunerea se afla in contradictie cu articolul din Constitutie care prevede ca judecatorii sunt independenti si ca se supun doar in fata legii.

In motivare, CCR foloseste ca argumente in sustinerea faptului ca taierea pensiilor de serviciu ale magistratilor este o masura neconstitutionala, atat statutul special al acestora, cat si jurisprudenta proprie, dar si mai multe decizii ale unor instante similare din alte state ale Uniunii Europene, printre care Letonia si Lituania.

  • Pensia de serviciu, o componenta a independentei justitiei

"Curtea constata ca statutul constitutional al magistratilor - statut dezvoltat prin lege organica si care cuprinde o serie de incompatibilitati si interdictii, precum si responsabilitatile si riscurile pe care le implica exercitarea acestor profesii, impune acordarea pensiei de serviciu ca o componenta a independentei justitiei, garantie a statului de drept, prevazut de articolul 1 alineatul 3 din Legea fundamentala. Asadar, obiectia de neconstitutionalitate a legii criticate raportata la principiul independentei justitiei este intemeiata si, prin urmare, Curtea constata ca dispozitiile articolului 1 litera 'c' din Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor - prin care se elimina pensiile de serviciu ale judecatorilor, procurorilor si judecatorilor, respectiv magistratilor asistenti ai Curtii Constitutionale - sunt neconstitutionale", sustin judecatorii CCR in motivarea postata luni pe site-ul institutiei.

Judecatorii sustin, ca,pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementata printr-o lege speciala, are "de principiu" doua componente: pensia contributiva si un supliment din partea statului.

"Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, pe cand partea care depaseste acest cuantum se suporta din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment tine de politica statului in domeniul asigurarilor sociale si nu se subsumeaza dreptului constitutional la pensie. Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de catre legiuitor in considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar daca exista o ratiune suficient de puternica spre a duce in final la diminuarea prestatiilor sociale ale statului sub forma pensiei", potrivit judecatorilor CCR.

Citeste si:
Banca Mondială propune 4 scenarii cu privire la pensiile de...
Banca Mondială propune 4...

Pornind de la acest principiu, judecatorii CCR admit ca propunerea Guvernului de taiere a pensiilor speciale nu incalca alte articole din Constitutie indicate in sesizarea privind posibila neconstitutionalitate, ci doar pe cel referitor la principiul independentei justitiei.

Astfel, in opinia CCR, articolul care propune eliminarea pensiilor speciale nu contravine nici principiului neretroactivitatii legii, nici articolului 20 din Constitutie care prevede ca orice persoana are dreptul la respectarea bunurilor sale. "Avand in vedere insa cele doua componente ale pensiei de serviciu, precum si faptul ca a doua componenta, adica suplimentul din partea statului, se acorda numai in masura in care exista resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fara afectarea partii contributive, nu poate avea semnificatia unei exproprieri", se arata in motivarea Curtii.

Citeste si:
CCR a decis: Legea privind declasificarea unor documente este...
CCR a decis: Legea privind...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.