Definitivat saptamana trecuta, Tratatul de aderare al Romaniei la UE - gata de semnare pe 25 aprilie

Site-ul Euractiv a prezentat, ieri, in exclusivitate, textul Tratatului de aderare al Romaniei si Bulgariei cu Uniunea Europeana, din care extragem cele mai importante paragrafe. Documentul ce urmeaza a fi semnat pe 25 aprilie porneste de la premisa ca "Uniunea Europeana va continua sa monitorizeze indeaproape pregatirile de aderare ale Romaniei si Bulgariei, realizarile acestora, precum si modul de implementare a angajamentelor asumate in toate domeniile aquis-ului comunitar. Uniunea Europeana reaminteste concluziile Consiliului European din 16-17 decembrie 2004, insistand asupra paragrafelor 8 si 12 care subliniaza ca, in cazul Romaniei, o atentie deosebita va fi acordata pregatirilor in domeniile Justitiei si Afacerilor Interne, Competitiei si Mediului si ca, in cazul Bulgariei, o atentie speciala va fi acordata pregatirilor in domeniul Justitiei si Afacerilor Interne.

Comisia Europeana va continua sa elaboreze rapoarte anuale de monitorizare a progreselor Romaniei si Bulgariei pentru adoptarea aquis-ului comunitar si va formula recomandari, daca va fi cazul. Uniunea Europeana reaminteste introducerea clauzelor de salvgardare, pentru solutionarea problemelor serioase ce ar putea interveni, eventual, inaintea aderarii sau in primii trei ani dupa aderare".

35 de europarlamentari pentru Romania

Tratatul de aderare stabileste numarul de europarlamentari la 35 pentru Romania si 18 pentru Bulgaria. Acestia vor avea mandat in perioada dintre aderare si 2009, anul inceperii unui nou mandat al Parlamentului European. Inainte de 31 decembrie 2007, Bulgaria si Romania vor trebui sa organizeze alegeri pentru Parlamentul European, prin vot direct universal.

De la data aderarii in UE si pana la data organizarii acestor alegeri, romanii si bulgarii vor fi reprezentati in legislativul european de 35, respectiv 18 parlamentari desemnati din parlamentele nationale. De la data aderarii, Romania va plati la bugetul comunitar 42 300 000 de euro, iar Bulgaria 14 800 000. Aceste contributii vor fi platite in opt rate egale la urmatoarele date: 31.05.2007, 31.05.2008, 31.05.2009, 30.11.2009, 31.05.2010, 30.11.2010, 31.05.2011 si 30.11.2011. Romania si Bulgaria vor contribui si la sumele care vor completa rezervele, constand in balanta dintre profit si pierderi, stabilita la sfarsitul lunii care precede aderarea, prin sume corespunzatoare urmatoarelor procente din rezerve si stocuri: 0,517 la suta pentru Romania si 0,181 la suta pentru Bulgaria. Platile vor fi facute in cash in euro, cu exceptia unei derogari acceptate in unanimitate de Board-ul guvernatorilor. Romania va plati catre Fondul de Cercetare pentru Carbune si Otel 29,88 milioane de euro, iar Bulgaria 11,95 milioane de euro.

Sumele vor fi platite in patru transe: 15 la suta in 2009, 20 la suta in 2010, 30 la suta in 2011 si 35 la suta in 2012. Angajamentele financiare luate inaintea aderarii in cadrul instrumentelor financiare de preaderare vor continua sa fie guvernate de regulile instrumentelor de finantare de preaderare. Procedurile de achizitii publice initiate dupa aderare vor fi realizate in conformitate cu prevederile relevante ale Uniunii. Ultimul exercitiu de programare pentru asistenta de preaderare va avea loc in ultimul an dinaintea aderarii. Actiunile corespunzatoare acestor programe vor trebui contractate in urmatorii doi ani. Nu vor fi acordate prelungiri in perioada de contractare. In mod exceptional, vor putea fi acordate derogari de durata pentru executia contractelor. Fondurile de preaderare pentru acoperirea costurilor administrative pot fi angajate in primii doi ani dupa aderare. Pentru costurile auditului si evaluarii, fonduri de preaderare pot fi angajate pentru pana la cinci ani dupa aderare.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.