Autoritatile franceze trebuie sa inceteze evacuarile fortate care afecteaza anual mii de romi si au consecinte dezastruoase asupra starii de sanatate, nivelului de educatie si posibilitatii acestora de a-si asigura un standard de viata corespunzator.

Dat publicitatii joi, raportul "Chased away: Forced evictions of Roma in the Ile-de-France" (Goniti: Evacuarile fortate ale romilor in Ile-de-France), axat pe zona din jurul Parisului, releva impactul negativ pe care il au evacuarile fortate asupra vietii romilor nomazi si esecul autoritatilor franceze de a tine cont de standardele internationale privind drepturile omului atunci cand dispun aceste evacuari.

"Noul guvern francez a luat niste masuri pozitive privind situatia romilor nomazi. Tonul si abordarea s-au imbunatatit fata de anii anteriori in care romii erau in mod deschis stigmatizati de catre guvern. Cu toate acestea, practica evacuarilor fortate a continuat in acelasi ritm alarmant ca inainte", a spus John Dalhuisen, director de programe pe Europa si Asia Centrala la Amnesty International.

Cei mai multi dintre cei 15.000 de romi care locuiesc estimativ in Franta provin din Romania, unii dintre ei fiind din Bulgaria. Aproape toti pleaca din tarile de origine din cauza saraciei cronice si discriminarii.

In calitate de cetateni europeni, dar nu si francezi, nu pot sta in Franta mai mult de trei luni daca nu au un loc de munca sau nu pot dovedi ca se pot intretine singuri. Totusi, ca cetateni UE, chiar daca sunt expulzati, raman liberi sa se intoarca, si multi au facut acest lucru in repetate randuri, scrie MEDIAFAX.

In Franta nu sunt suficiente locuinte si adaposturi pentru toti cei care au nevoie, insa romii sunt vulnerabili in special la incalcari ale dreptului la o locuinta adecvata, cazand aici, ca si in restul Europei, victime ale prejudecatilor si discriminarii.

Astfel, timp de luni sau chiar ani de zile, ei traiesc in tabere, in conditii precare, cu teama evacuarii.

Citeste si:
Ciucă: Fermierii români au nevoie de ajutor, pentru ca legislația...
Ciucă: Fermierii români au...

Pentru ca Franta nu a reusit sa incorporeze in legislatia interna standardele internationale privind drepturile omului ce se opun evacuarilor fortate, aceste actiuni au loc de obicei fara informari prealabile corespunzatoare, consultari sau anuntarea locuitorilor taberelor improvizate, mai arata Dalhuisen, adaugand ca, de cele mai multe ori, nu se asigura locuinte alternative si familii intregi raman fara adapost, neputand decat sa se mute intr-o alta tabara improvizata.

Taberele vizitate de delegati ai Amnesty International prezentau toate, indiferent de marime si dotari, un foarte mare risc pentru sanatatea locuitorilor din cauza lipsei de apa curenta, toalete si serviciului de ridicare a gunoiului, fiind adesea infestate cu sobolani.

Evacuarile repetate nu fac insa decat sa exacerbeze aceste probleme.

Citeste si:
Au început primele evacuări din Azovstal, după două luni de...
Au început primele evacuări...

"Evacuarile fortate repetate au consecinte dezastruoase asupra starii de sanatate, nivelului de educatie si posibilitatii romilor de a-si asigura un standard de viata corespunzator. Obligati sa se mute dintr-o tabara in alta, ajung sa locuiasca in conditii si mai precare, sa doarma pe strazi si in corturi, pana reusesc sa-si improvizeze o alta locuinta", spune John Dalhuisen.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.