Fostul presedinte al Frantei, Jacques Chirac, a fost gasit vinovat de deturnare de fonduri publice in scopul finantarii partidului sau.

Chirac a primit joi pedeapsa de doi ani de inchisoare cu suspendare, dupa ce a fost gasit vinovat pentru "conflict de interese", "deturnare de fonduri publice" si "abuz de incredere", relateaza Associated Press.

Chirac devine astfel primul sef de stat francez care sa fie gasit vinovat pentru un caz de coruptie de la Al Doilea Razboi Mondial. Chirac, in varsta de 79 de ani, nu a putut sa ia parte la proces deoarece doctorii au stabilit ca sufera de pierderi grave de memorie.

Tribunalul frantuzesc a anuntat joi ca Chirac a fost gasit vinovat in doua cazuri implicand posturi fictive create in cadrul partidului conservator RPR (Rassemblement pour la Republique), condus de Chirac intre 1977 si 1995, aceeasi perioada in care a servit in functia de primar al Parisului. Urmatoarea pozitie in cariera sa politica a fost cea de presedinte al Frantei, pozitie pe care Chirac a ocupat-o din 1995 si pana in 2007.

El a primit o pedeapsa de doi ani de inchisoare cu suspendare. Surse judiciare confirma ca s-a tinut cont de varsta si fosta pozitie a lui Chirac, in procesul de elaborare a verdictului.

Chirac a negat in repetate ori acuzarile aduse. In mod ciudat, procurorul cazului a cerut ca acesta sa fie desfiintat, deoarece nu exista destule dovezi, dar Tribunalul a respins cererea deoarece „practicile acuzatului au avut efecte pe termen lung” in directia finantarii ilegale a partidului.

„Pentru cei care s-ar fi asteptat la respingerea procesului, hotararea poate sa fie dezamagitoare. Eu sper ca acest verdict sa nu dauneze in vreun fel relatiei apropiate pe care Jacques Chirac o are cu populatia franceza. Pana diseara vom stii daca acceptam aceasta decizie sau daca clientul nostru vrea sa faca un apel, din principiu. Pe moment nu putem spune mai multe”, a declarat avocatul fostului presedinte, Georges Kiejman.

Citeste si:
Atenționare de călătorie MAE: Franța, perturbări ale zborurilor pe...
Atenționare de călătorie MAE:...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.