Franta a fost criticata in Parlamentul European din cauza politicii sale fata de romi, considerata "inacceptabila" de numerosi eurodeputati si in contradictie cu dreptul la libera circulatie in Europa, transmite AFP.

Mai multe grupuri politice, cel al socialistilor, liberalilor si ecologistilor, precum si al comunistilor, au prezentat proiecte de rezolutie care condamna expulzarile de cetateni romani si bulgari catre tara de origine, efectuate de autoritatile franceze. Un vot urmeaza sa aiba loc joi.

In timpul unei dezbateri in sesiune plenara, mai multi lideri de grupuri parlamentare au urcat la tribuna pentru a denunta masurile in domeniul securitatii luate de Franta, scrie MEDIAFAX.

Liderul liberalilor, Guy Verhofstadt, a avertizat in legatura cu "tentatia populista, uneori rasista", care apare, potrivit acestuia, in Franta si alte tari UE. "Aceasta atitudine este incompatibila cu principiile care stau la baza Uniunii (Europene)", a apreciat fostul prim-ministru belgian.

"Romii sunt cetateni europeni, cetateni cu drepturi depline. Nu putem sa acceptam niciodata ca drepturilor lor sa fie incalcate. Aceasta Europa trebuie sa ramana un continent de libertate si de toleranta",
a spus el.

Liderul socialistilor, germanul Martin Schulz, a denuntat ceea ce el a numit "o vanatoare de vrajitoare" si i-a criticat nominal pe presedintele francez Nicolas Sarkozy, prim-ministrul Francois Fillon si ministrul de Interne Brice Hortefeux.

"Spuneti public ca actiunile Frantei (fata de romi) contrazic tratatele europene", a afirmat, la randul sau, liderul grupului Verzilor, Daniel Cohn-Bendit, adresandu-se presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Insa liderul Executivului european a refuzat sa condamne Parisul.

Barroso, care se intalnise cu o zi inainte cu Sarkozy la Paris, a amintit ca toti cetatenii europeni beneficiaza de libertate de circulatie in UE, dar a subliniat ca ei "au si obligatii".

"Trebuie accentuata in permanenta diferenta dintre libertatea de circulatie si securitate. In caz contrar, va exista pericolul exploatarii acestor probleme de forte extremiste, care se vor putea folosi in mod populist de sentimentul de insecuritate", a apreciat Barroso.

Citeste si:
Carburanții se ieftinesc la sfârșitul săptămânii. Cât costă litrul...
Carburanții se ieftinesc la...

Potrivit Parisului, repatrierile cetatenilor romani si bulgari sunt efectuate din motive de securitate publica.

Comisarul european insarcinat cu Justitia, Viviane Reding, care a evocat in august o "anumita ingrijorare" fata de politica franceza cu privire la romi, urma la randul sau sa sustina un discurs marti dupa-amiaza in fata parlamentarilor europeni.

Bruxelles-ul a cerut Parisului "informatii detaliate privind masura in care garantiile cerute (de dreptul european) au fost aplicate in cazuri recente" de repatrieri ale unor cetateni bulgari si romani.

UE doreste sa se convinga in legatura cu caracterul "voluntar" al celor 828 de repatrieri de romi efectuate de Paris catre Romania si Bulgaria in perioada 28 iulie-30 august. De asemenea, Executivul european incearca sa afle daca persoanele se vor putea intoarce in Franta daca doresc.

Citeste si:
Romii cer să fie recunoscuți ca minoritate etnică de India
Romii cer să fie recunoscuți...

Oferirea unui "ajutor la intoarcere" de 300 de euro romilor repatriati "nu este suficient pentru a-i scoate din campul de aplicare a directivei europene privind libertatea de circulatie", noteaza un raport al Comisiei.

In august, Comitetul ONU pentru eliminarea discriminarii rasiale ceruse Frantei sa "evite" repatrierile colective de romi si "discursurile politice discriminatorii".

Papa Benedict al XVI-lea si-a exprimat si el dezaprobarea pe aceasta tema, afirmand, in limba franceza, ca este necesar "sa stim sa primim diversitatile umane legitime".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.