Dupa sapte ani ani de lansarea invaziei din Irak, trupele americane se retrag, dar lasa in urma deseuri periculoase, in loc sa le trimita in Statele Unite, ceea ce incalca regulile Pentagonului.

La nord si la vest de Bagdad, ulei de motor se scurge in pamant, canistre deschise cu acid se afla in zone in care pot ajunge cu usurinta copiii, iar baterii folosite au fost aruncate in apropiere de terenuri agricole, transmite NewsIn, citand The Times.

Un document al Pentagonului datand din 2009, obtinut de Times, afirma ca exista circa 5.000 de tone de deseuri periculoase produse de trupele americane. Dar aceasta cifra pare mica, in conditiile in care generalul Kendall Cox, responsabil pentru infrastructura din Irak, a declarat pentru The Times ca se ocupa in prezent de 14.500 de tone de petrol si de sol contaminat cu titei. "Acestea s-au acumulat in peste sapte ani", a afirmat el.

Irakienii care au intrat in contact cu o parte din acest material au suferit de iritatii si alte probleme ale pielii mainilor si picioarelor. De asemenea, ei s-au plans de senzatie de sufocare si de tuse. Sobolanii din apropiere de zonele unde au fost aruncate aceste deseuri au murit.

In conditiile in care majoritatea militarilor pleaca anul acesta din Irak, sute de baze sunt inchise iar toate materialele periculoase ar trebui fie sa fie trimise in Statele Unite, cu vaporul, din portul irakian Umm Qasr, sau reciclate in centrele speciale construite in nordul si vestul Irakului.

"Luam aceasta chestiune foarte in serios si vrem sa rezolvam problema. Exista mai multe moduri prin care este posibil sa se fi ajuns la aceasta situatie. Acum implementam un sistem. Avem mult de recuperat", a subliniat el.

Majoritatea locurilor unde se afla deseuri americane periculoase sunt situate in apropiere de principalele drumuri care duc de la Bagdad la Fallujah si Mosul, unde americanii au dus cele mai grele batalii si au avut cea mai mare concentratie de baze in ultimii sapte ani. In multe zone, solul este acoperit cu reziduuri lasate in urma de armata, de la filtre de ulei pentru vehicule grele, la recipiente sub presiune, piese de la avioane si chiar cutii in care se afla substante necunoscute.

Citeste si:
Soția lui Mihai Petre, secretul unui trup de invidiat la 41 de ani....
Soția lui Mihai Petre,...

Majoritatea canistrelor nu contin substantele trecute pe etichete sau nu mai sunt pline. Insa, potrivit regulilor armatei americane, chiar si "containerele goale care au continut substante periculoase" trebuie depozitate in conditii speciale.

Ministrul irakian al mediului, Nirmeen Othman, a declarat ca va lansa o ancheta oficiala in acest dosar. "Voi trimite imediat o echipa de experti sa verifice acest lucru", a afirmat el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.