Seria de atentate cu bomba din statiunea Sharm El-Sheikh s-a soldat cu cel putin 88 de morti si 200 de raniti

Noapte de cosmar in Egipt, unde terorismul a lovit din nou, sangeros si fara mila. Explozii violente, panica si nenumarate cadavre au impanzit strazile statiunii Sharm El-Sheik, la putin timp dupa miezul noptii de vineri spre sambata. In cateva ore, paradisul litoralului egiptean, si in acelasi timp una dintre cele mai frecventate statiuni din lume, s-a transformat intr-un iad. Cele sapte atacuri teroriste, revendicate deja de "Gruparea al-Qaida din Levant si din Egipt", au facut pe strazi un adevarat carnagiu: cel putin 88 de morti, intre care noua turisti straini, si peste 200 de raniti, potrivit unui bilant provizoriu. Multi dintre cei ramasi in viata, ingroziti, au inceput sa-si faca imediat bagajele, dorind sa paraseasca Egiptul cat mai repede.

Cel mai sangeros atac asupra Egiptului

Atacurile, condamnate unanim de comunitatea internationala, sunt cele mai grave atentate care au vizat pana in prezent statiunile turistice din Egipt. (In 1997, 62 de persoane au fost ucise la Luxor, o alta importanta statiune turistica din aceasta tara.) Potrivit unor surse din cadrul politiei egiptene, sapte atacuri s-au produs in noaptea de vineri spre sambata, in jurul orei locale 1.00, iar mai multi martori au afirmat ca cel putin patru dintre ele au fost comise cu masini-capcana.

Explozia cea mai puternica a avut loc la hotelul Ghazala Garden. "O masina-capcana a fortat intrarea in cladire si s-a oprit la receptie. Un angajat al hotelului a incercat sa o impiedice. Apoi a avut loc o explozie puternica", a povestit un angajat al hotelului. Politia a confirmat ca aceasta explozie a fost provocata de o masina-capcana. Usa din sticla de la intrare a fost sparta in bucati, receptia a fost devastata, iar fatada hotelului, avariata.

O alta explozie s-a produs in apropiere de hotel, intr-o parcare, deflagratia fiind atat de puternica incat a spart geamurile mai multor magazine din apropiere. Cel putin cinci cadavre puteau fi vazute la fata locului.
In orasul vechi, alte explozii s-au produs intr-o piata. "Exploziile au fost foarte violente. Am vazut multe victime", a declarat un martor. Intrarea in spitalul principal din Sharm El-Sheikh a fost interzisa si un cordon de politisti a fost desfasurat pe esplanada din fata cladirii. ( Elena Stanescu)

O grupare a retelei al-Qaida a revendicat atentatele

O grupare legata de reteaua terorista al-Qaida, cunoscuta sub numele de "Gruparea al-Qaida din Levant si din Egipt", a revendicat atentatele din statiunea turistica Sharm El-Sheikh. Informatia a fost publicata pe un site islamist, autenticitatea mesajului nefiind inca stabilita. Ministerul de Externe de la Roma a anuntat ca un italian a fost ucis in atacuri, in timp ce Londra a mentionat opt raniti. Guvernul de la Madrid a semnalat, la randul sau, trei raniti spanioli.

Ministrul egiptean de interne, Habib al-Adly, a apreciat ca autorii atacurilor ar putea avea legaturi cu atentatele de la Taba. La 7 octombrie 2004, trei atentate cu masina-capcana au vizat un hotel si doua campinguri din apropiere de Taba, statiune turistica din peninsula Sinai, provocand moartea a 34 de persoane, printre care multi israelieni, si peste o suta de raniti. Procesul a trei suspecti in acele atentate a inceput la 2 iulie si trebuia sa continue duminica.

Romanii nu au avut probleme

Printre victimele exploziilor de la Sharm el-Sheikh se afla turisti din Marea Britanie, Franta, Spania, Olanda, Kuweit si Qatar, informeaza surse ale politiei egiptene. Ambasadorul Romaniei la Cairo, Marcel Dinu, a declarat pentru Realitatea TV ca nici un roman nu a fost ranit in seria de explozii care a lovit statiunea turistica. Ambasadorul a mai spus ca in Sharm el-Sheikh exista romani care lucreaza la un centru medical sau in diverse hoteluri. "Nu stiu daca sunt si cati sunt turisti si unde sunt. Exista insa un grup medical de opt persoane, de la Institutul "Ana Aslan", care se afla in bune conditii. Ei locuiesc la o distanta mare de locul in care a avut loc explozia. Sunt in legatura cu cei de acolo si, in momentul in care apar informatii relevante pentru noi, eu le transmit", a spus diplomatul roman.

MAE a activat celula de criza

Celula de criza a Directiei Consulare a MAE a fost activata in urma exploziilor de la Sharm El-Sheik, informeaza ministerul, intr-un comunicat remis presei. Persoanele din Romania care detin informatii despre cetateni romani aflati in Sharm El-Sheik in noaptea de 22 spre 23 iulie 2005 si care nu reusesc sa ia legatura direct cu acestia, pot apela celula de criza si pot comunica informatiile de contact ale cetatenilor romani (numere de telefon, hoteluri la care sunt cazati sau agentii de turism prin care si-au organizat deplasarea), se mai arata in comunicat.

Ambasada Romaniei din Cairo va incerca stabilirea legaturii cu cetatenii romani semnalati a fi in Sharm El-Sheik si va raporta celulei de criza, in masura in care vor obtine informatii relevante.

TEROARE CU REPETITIE

Urmarita de ghinion

O englezoaica de 25 de ani a supravietuit atentatului din satiunea Sharm El-Sheikh, dupa ce in urma cu doua saptamani a scapat cu viata din cele de la Londra. Ea se afla la hotelul Ghazala-Garden cand masina plina de explozibili a intrat prin usile din sticla in receptia a hotelului. "N-am crezut ca voi trai acelasi cosmar de doua ori si la un interval de timp atat de scurt", a declarat ea pentru AFP. Joanna venise in Egipt tocmai pentru a uita de atacurile al-Qaida de la Londra.

SEJURURI ANULATE

Agentiile de turism vor renunta la destinatia Egipt
Dupa incidentul de saptamana trecuta din statiunea balneara Kusadasi, Turcia, unde explozia produsa la bordul unui microbuz s-a soldat cu moartea a cinci persoane, agentiile romanesti vor renunta acum la o alta destinatie turistica - Egiptul, sustine un comunicat al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT). Dupa atentatele din statiunea Sharm El-Sheikh operatorii din turism se asteapta ca romanii sa renunte la ofertele de sejur in Egipt.

ANAT precizeaza ca, in ziua atentatelor, in statiunea Sharm El-Sheikh se aflau 61 de turisti romani, dintre care 11 sositi prin intermediul agentiilor de turism si alti circa 50 sositi cu zboruri charter de pe aeroportul din Budapesta. Din fericire, nici unul dintre acestia nu s-a aflat printre victime.

TINTE STRAINE

Atentate la turismul international

Atentatele de la Sharm El-Sheik, produse in noaptea de vineri spre sambata, se inscriu intr-o serie de atacuri care au vizat in ultimul deceniu turisti sau situri turistice internationale.

18 aprilie 1996 - Egipt: Un comando format din patru barbati inarmati deschide focul asupra turistilor din fata hotelului Europa din Cairo. Sunt inregistrati 18 morti si 14 raniti. Atentatul este revendicat de reteua terorista Jamaa Islamiya.

18 septembrie 1997 - Egipt: Un atentat asupra unui autocar cu turisti produs in fata muzeului din Cairo se soldeaza cu 10 morti (dintre care 9 germani) si 11 raniti.

17 noiembrie 1997 - Egipt: Un comando islamist ucide 68 de persoane (dintre care 58 turisti straini) la Luxor, intr-un atac revendicat de Jamaa Islamiya.

23 aprilie 2000 - Malaezia, Filipine: Grupul islamist Abu Sayyaf rapeste 21 de persoane, dintre care 10 turisti occidentali, intr-o statiune balneara. Dupa mai multe luni de captivitate, prizonierii sunt eliberati contra unei rascumparari de milioane de dolari.

11 aprilie 2002 - Tunisia: 21 de persoane sunt omorate intr-un atentat sinucigas dintr-o sinagoga. Atentatul este revendicat de al-Qaida.

12 octombrie 2002 - Indonezia, Bali: Un dublu atentat intr-un bar-restaurant si o discoteca se soldeaza cu 202 morti, in majoritatea lor turisti straini, provenind din 21 de tari. Atacul este executat de un comando Jamaah Islamiyah, organizatie aflata sub umbrela al-Qaida.

28 noiembrie 2002 - Kenya: 18 persoane sunt ucise intr-un atentat sinucigas, cu o masina-capcana, indreptata spre un hotel din Mombasa.

6 februarie 2003 - Laos: 13 persoane sunt ucise intr-un atac cu foc armat al unei grupari neidentificate.

16 mai 2003 - Maroc: Cinci atentate lovesc, aproape simultan, restaurante si hoteluri din Casablanca, soldandu-se cu 45 de morti, dintre care 12 kamikaze, si peste 100 de raniti.

18 august 2003 - Algeria: 32 de turisti europeni sunt rapiti in decurs de o luna de catre Grupul Salafist pentru Predica si Lupta. Captivii sunt apoi eliberati progresiv, dar o ostatica germana moare intre timp.

7 octombrie 2004 - Egipt: 34 de turisti sunt omorati, iar alti 120 raniti in atentate care vizeaza obiective turistice in Sinai. Atacurile sunt revendicate de o grupare sustinuta de al-Qaida.

16 iulie 2005 - Turcia: Explozia produsa intr-un microbuz cu turisti din Kusadasi se soldeaza cu cinci morti si trei raniti.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.