Noua formula de scut antiracheta anuntata de SUA este importanta pentru ca ofera, fata de varianta anterioara, o acoperire corespunzatoare a intregului teritoriu al Romaniei fata de amenintarea a unor eventuale atacuri cu racheta, a declarat miercuri secretarul de stat al MAE, Bogdan Aurescu.
"Noua formula de scut antiracheta anuntata de administratia americana, ca evaluarea preliminara a autoritatilor romane, este importanta pentru ca ofera, fata de varianta anterioara, o acoperire corespunzatoare a intregului teritoriu al Romaniei fata de amenintarea a unor eventuale atacuri cu racheta", a declarat secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, relateaza NewsIn.

Vorbind despre scutul antiracheta, oficialul MAE a evidentiat ca aceasta este o tema sustinuta cu prioritate de Romania si in interiorul NATO. "Exista un proces de reflectie in curs, care se desfasoara deja in cadrul Aliantei. Summitul de la Strasbourg-Kehl a trasat anumite sarcini unor grupuri de lucru, care sunt in curs de a elabora un document care va fi prezentat in decembrie. Evident, vor trebui luat in considerare adaptarile necesare ale proiectului NATO privind scutul antiracheta determinate de anuntul recent al administratiei americane", a punctat Aurescu.

"Este prea devreme pentru a ne pronunta pe fond cu privire la aceasta chestiune. Ceea ce este insa extrem de important si ceea ce Romania a sustinut intotdeauna este ca orice sistem de aparare antiracheta al NATO sa acopere in mod corespunzator intreg teritoriul aliat", a atras atentia secretarul de stat.

De altfel, una dintre asteptarile si prioritatile Romaniei din punctul de vedere al dezvoltarii unui nou concept strategic al NATO este ca acesta sa reflecte in mod corespunzator importanta securitatii energetice si a apararii antiracheta. "Din punctul de vedere al Romaniei este importanta definirea noilor sarcini si a noilor misiuni ale NATO, si aici ma refer la securitatea energetica si la sistemul de aparare antiracheta al NATO", a spus, in acest sens, Aurescu.

Secretarul de stat a sintetizat, in acest context, principalele prioritati ale Romaniei pentru elaborarea acestui nou concept strategic al NATO. "Din punctul de vedere al Romaniei este extrem de important ca elementele de echilibru - Romania vede in NATO o 'alianta a echilibrelor' - sa fie reflectate in mod adecvat in noul concept strategic. De asemenea, un alt element de noutate este greutatea mai mare care sa fie acordata problematicii si securitati regionale si, in conexiune cu aceasta securitatii energetice. Securitatea energetica este o tema care se regaseste din ce in ce mai mult pe agenda dezbaterii interaliate si speram ca Romania, impreuna cu alti aliati, sa isi aduca o contributie de fond cu privire la includerea in noul concept a problematicii securitatii energetice si a modului in care alianta ar putea sa contribuie la aceasta problematica.

In ceea ce priveste conceptul de "alianta a echilibrelor", Aurescu a explicat ca exista o serie de echilibre care trebuie pastrate. In primul rand, pentru Romania este important "echilibrul transtatlantic", manifestat printr-o distributie echilibrata a responsabilitatilor, contributiilor si resurselor intre aliatii nord-americani si cei europeni. In plus, acest echilibru mai presupune si o mai buna sincronizare a ritmurilor de modernizare a capabilitatilor americane cu cele europene. Romania mai are in vedere echilibrul intre aliati, echilibrul in perceptia riscurilor de securitate sau echilibrul intre responsabilitatile si obiectivele aliantei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.