Senatorii cehi au aprobat miercuri Tratatul de la Lisabona, incantand si relaxand astfel oficialii europeni, dar si multiplicand presiunile asupra Irlandei, care va organiza un al doilea referendum legat de document. Totusi, presedintele ceh Vaclav Klaus refuza sa semneze deocamdata textul.
54 din 79 de senatori din Camera superioara au votat in favoarea Tratatului de la Lisabona, care prevede o functie noua de ministru al afacerilor externe a UE, un presedinte permanent al Consiliului European sip uteri extinse pentru Parlamentul European. Camera inferioara a legislativului ceh a aprobat documentul in februarie, arata publicatia EUobserver.

Potrivit AFP, citata de NewsIn, liderii europeni spera ca aprobarea Tratatului de la Lisabona de catre Parlamentul ceh va ajuta si procesul de ratificare din Irlanda, unde textul va fi supus la referendum in toamna. Aprobarea noului document de catre legislativul ceh reprezinta depasirea primului obstacol in calea intrarii in vigoare a Tratatului. Al doilea “hop” va fi referendumul irlandez din toamna.

"Este foarte important pentru irlandezi sa stie ca toate statele membre", cu exceptia lor, "au incheiat procedura de ratificare parlamentara" a acestui text, care vizeaza sa eficientizeze modul de functionare a unei Uniuni Europene extinse, a declarat presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. "Faptul ca 26 de parlamente au luat o decizie clara va avea o influenta asupra hotararii lor", a adaugat el, calificand votul senatorilor cehi drept o "veste foarte buna pentru Europa".

Ministerul Afacerilor Externe roman a reactionat joi imediat, salutand finalizarea procedurilor parlamentare de ratificare a Tratatului de la Lisabona de catre Republica Ceha, care exercita in prezent Presedintia Consiliului Uniunii Europene.

„Aprobarea Tratatului de catre Parlamentul ceh reprezinta un semnal pozitiv in perspectiva viitorului Consiliu European, cand, speram, vor putea fi luate deciziile necesare pentru pregatirea finalizarii ratificarii in toate statele membre UE”, se explica in comunicatul MAE.

Institutia romana mai precizeaza ca ea acorda un interes deosebit procesului de ratificare a Tratatului de la Lisabona, deoarece Romania a fost printre primele state membre care au ratificat acest document.

Presedintele ceh nu va semna Tratatul de la Lisabona pentru moment

Presedintele ceh Vaclav Klaus a anuntat miercuri ca nu va semna Tratatul de la Lisabona deocamdata, deoarece textul a fost respins de alegatorii irlandezi anul trecut, relateaza Reuters.

"Tratatul de la Lisabona este mort deocamdata. Este mort pentru ca a fost respins prin referendum intr-unul dintre statele membre. Deci, o decizie privind ratificarea acestui tratat nu figureaza pe agenda deocamdata", a spus Klaus. Vaclav Klaus este printre cei mai vehementi adversari ai textului care, potrivit lui, reduce recenta suveranitate a tarii sale, fosta membra a blocului comunist.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.