Cativa turisti britanici, americani si unul canadian au plecat sa viziteze Irakul, dupa ce agentiile de turism au inceput sa organizeze calatorii intr-una dintre cele mai periculoase tari din lume, relateaza AFP.

Bridgett Jones are o predilectie pentru destinatiile exotice, printre care se numara si Irakul, unde aceasta britanica in varsta de 77 de ani petrece doua saptamani de vacanta, cu un grup de turisti occidentali, printre primele de acest gen intr-una dintre cele mai periculoase tari din lume.

"Cand locuisti intr-un loc frumos, nu ai nevoie de unul si mai frunos in care sa iti petreci vacantele", este de parere londoneza, care este cazata la hotelul Sheraton din Bagdad, dar se acopera cu un val negru in oras, pentru a se pierde mai usor in decorul capitalei irakiene, scrie NewsIn.

In timp ce majoritatea persoanelor de varsta ei ar fi incantate sa-si petreaca vacantele la tara, in Marea Britanie, ea se afla in vizita in Irak, alaturi de alti patru conationali de-ai sai, doi americani si un canadian.
Aventura lor turistica nu este prima in Irak de dupa invazia americana din martie 2003, care a fost urmata de o serie de violente ce au facut tara atat de periculoasa. De mai multe luni, o agentie franceza de voiaj propune vizite in Kurdistan, in nordul teritoriului irakian.

Totusi, este pentru prima oara cand turisti occidentali se aventureaza intr-o calatorie in Bagdad, Kerbala, Najaf si Babilon, care nu are un scop religios, dar care a primit acordul guvernului irakian. Din 8 martie, un microbuz ii transporta in toate aceste orase, considerate printre cele mai periculoase din lume.
"Este foarte greu", isi rezuma calatoria Bridgett Jones. "Dar am vazut Ur, unul dintre cele doua locuri in care a inceput totul", spune ea, facand referire la o asezare antica din Mesopotamia, leaganul profetului Abraham, situata la 350 de kilometru la sud de Bagdad.

O echipa de securitate ii protejeaza pe turisti in majoritatea etapelor calatoriei.

Voiajul, care l-a costat pe fiecare mai multe mii de dolari, a obtinut in prealabil permisinea si sprijinul Ministerului irakian de Turism, care spera ca astfel de initiative se vor repeta in viitor.

Jo Rawlings, o americanca de 79 de ani, originar din San Francinsco, a fost deja in Pakistan, Afganistan si in Iran. Ea a urmat un stagiu de supravietuire in mediu ostil inainte sa vina in Irak. "Tara are o importanta istorica, iar acest lucru ma intereseaza", da ea asigurari, spunand ca membrii familiei sale sunt adesea "uimiti si inspaimantati" cand afla de planurile ei de calatorie.

"In afara de nepoata mea, toti cred ca sunt nebuna. Am calatorit mult cu sotul meu, dar de cand a murit in urma cu patru ani, merg peste tot pe unde nu a vrut el sa mearga", explica femeia.

"Sunt curioasa si imi place sa-mi fac propria mea opinie decat sa citesc ce spun ziarele. Cred ca Irakul merge din ce in ce mai bine si ca locuitorii sai sunt deja foarte primitori cu noi", adauga Jo Rawlings.

David Chung, un bancher american de 36 de ani, merge si mai departe. "Cred ca New Yorkul este mai periculos in acest moment, din cauza crizei financiare", glumeste tanarul, care a vizitat si Pakistanul si Afganistanul.

"Am vazut practic tot ce fusese prevazut",
de la Erbil pana in nord la Babilon, orasele siite Najaf si Kerbala, da asigurari Geoff Hann, directorul Hinterland Travel, societatea din Marea Britanie care a organizat calatoria.

"Am avut probleme de securitate peste tot, dar ne-am asteptat la cateva dintre ele", spune Hann, referindu-se la faptul ca au trebuit sa astepte uneori mult timp la punctele de control, o constanta in viata de zi cu zi a irakienilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.