Raidul de miercuri al serviciilor speciale ucrainene la compania de stat energetica Naftogaz se referea la o cantitate de gaz pe care compania ar fi luat-o ilegal de la intermediarul RosUkrEnergo si destinata Romaniei, Ungariei si Poloniei, scrie cotidianul Moscow Times in editia electronica.

SBU investigheaza Naftogaz pentru confiscarea a 6,3 miliarde de metri cubi de gaz de la compania privata RosUkrEnergo, a declarat un sef adjunct al SBU, Valeri Horoskovski. Potrivit NewsIn, gazul luat de Naftogaz urma sa fie livrat de RosUkrEnergo clientilor sai - Romania, Polonia si Ungaria.

"Trebuie sa vorbim despre crearea si existenta unui grup mare de oficiali publici, inclusiv cativa lideri guvernamentali, care au facut o tranzactie mai degraba ilegala", a declarat Horoskovski in Parlament. El nu a mentionat numele companiei care ar fi fost pagubita, dar Timosenko a precizat ca este vorba despre RosUkrEnergo. Compania a intermediat mai multi ani tranzactiile dintre Gazprom si Naftogaz, pana anul acesta, cand a fost eliminata prin contractul direct incheiat in ianuarie cu grupul rus, cu acordul lui Timosenko.

Timosenko declarase miercuri ca serviciul vamal a decis ca 11 miliarde de metri cubi de gaz din depozitele subterane ale Naftogaz sa revina acestei companii, desi RosUkrEnergo insista ca ii apartine. Potrivit lui Timosenko, Naftogaz cumparase acest gaz de la Gazprom.

Prin contractul din ianuarie, compania rusa a fost de acord sa transfere catre Naftogaz o datorie de 1,7 miliarde de dolari pe care RosUkrEnergo o avea fata de Gazprom, a declarat purtatorul de cuvant al grupului de la Moscova, Serghei Kuprianov. Este posibil ca Naftogaz sa fi preferat sa isi recupereze datoria sub forma de gaz, a adaugat el.

"Este o lupta pentru 11 miliarde de metri cubi de gaz care acum apartin Ucrainei. Dubioasa companie RosUkrEnergo voia acest gaz, dar Guvernul nu va permite acest lucru", a confirmat Timosenko, care l-a acuzat in trecut pe presedintele Viktor Iuscenko, rivalul ei, ca ar avea interesul sa mentina RosUkrEnergo ca intermediar.

Nu era clar, miercuri, de ce investigatia se referea doar la o parte din cele 11 miliarde de metri cubi de gaz.

Miliardarul ucrainean Dmitri Firtas, care detine 45% din RosUkrEnergo, a declarat ca gazul disputat este deja contractat si urma sa fie livrat Poloniei, Romaniei si Ungariei. Purtatorul de cuvant al companiei a reiterat miercuri ca RosUkrEnergo nu a fost de acord sa de Naftogaz o parte din gazul pe care il avea.

RosUkrEnergo este detinuta in proportie de 50% de Gazprom, iar 5% din actiuni apartin omului de afaceri ucrainean Ivan Fursin.

Raidul de miercuri, in care agenti speciali inarmati cu mitraliere si cu cagule pe cap au descins la sediul din Kiev al Naftogaz, este un nou episod din razboiul dintre presedintele Viktor Iuscenko si premierul Iulia Timosenko, mai scrie NewsIn. In jur de 30 de agenti in uniforme negre au patruns in cladire blocand iesirile birourilor conducerii. Un adjunct al directorului contabil a fost dus cu ambulanta la spital cu tensiune arteriala ridicata. Mai multi deputati prorusi s-au deplasat la sediul companiei si s-au incaierat cu agentii.

SBU, care raspunde presedintelui, a trimis agentii sa confiste documente, in cadrul unei investigatii ce vizeaza compania Naftogaz, a anuntat institutia. Prim-vicepremierul Oleksandr Turcinov, aliat al lui Timosenko, a declarat ca agentii cautau originalul contractului. Fara acest document, Naftogaz ar fi in imposibilitatea de a aproba intrarea gazului rusesc in tara, pentru consum intern sau tranzit pentru Europa, a declarat seful departamentului juridic al companiei, Serghei Davidenko.

Turcinov a cerut agentilor de securitate sa ignore ordinele referitoare la Naftogz, spunand ca acestea sunt ilegale. "Nu trebuie sa deveniti unealta oficialilor criminali si corupti care, cu consimtamantul presedintelui, conduc serviciile de securitate sau le coordoneaza activitatea", a spus Turcinov intr-o conferinta de presa, potrivit Interfax.

Biroul lui Iuscenko a declarat insa ca raidul a fost perfect legal. "Presedintele considera ca in realitate este nevoie de determinare si fermitate in investigarea abuzurilor", se arata intr-un comunicat al administratiei prezidentiale.

Timosenko, aflata miercuri in Franta pentru o intalnire cu presedintele Nicolas Sarkozy, le-a spus jurnalistilor ca raidul a avut scopul de a paraliza Naftogaz si de a "speria oamenii".

La randul sau, Gazprom si-a exprimat ingrijorarea intr-un comunicat. Purtatorul de cuvant Serghei Kuprianov a declarat ca Gazprom spera ca investigatia sa nu afecteze exporturile ruse catre Europa si plata pentru gazul rusesc livrat Ucrainei, care trebuie facuta pana in 8 martie.

Naftogaz a precizat ca investigatia i-a suspendat toate tranzactiile cu gaz, dar nu ii va afecta operatiunile.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.