In Turcia exista o specie de reptile considerate de localnici drept "vindecatoare". Reptilele terapeute sunt plasate pe zona dureroasa a pacientului ca "sa absoarba" boala, mai ales in afectiunile cutanate, migrene si dureri de spate, se arata intr-un articol publicat de ziarul Estrella Digital.

In fiecare primavara, "serpii vindecatori" din Kirkpinar, un mic sat turc din provincia de nord Bayburt, sunt pusi la munca, altfel spus la alinarea bolilor pacientilor veniti din toate colturile Turciei, dar si chiar din tari europene. "Oamenii vin in sat si intreaba daca pot fi tratati de serpi. Iar apoi se mai intorc o data si inca o data. Altii spun ca s-au dus pe la toate spitalele si ca nici un doctor nu a reusit sa le aline suferintele, asa cum au facut serpii nostri", a declarat Haci Canda, directorul scolii din Kirkpinar, agentiei de presa turce Anadolu.

Serpii acvatici din Kirkpinar apar in fiecare an in izvoarele si in apele curgatoare din zonele muntoase ale regiunii, un spatiu protejat de lege pentru a mentine bunastarea pretioaselor reptile. Femeile din sat prind in fiecare an serpii care trec pe proprietatea lor pentru o scurta perioada de timp, dupa care ii elibereaza in apele in care traiau. In timpul saptamanilor in care fac oficiul de vindecatori, serpii sunt tinuti in vase de lut si rasfatati cu lapte. In timpul tratamentelor, ei sunt asezati pe partea dureroasa a bolnavului timp de zece minute ca "sa absoarba" boala, un tratament care nu costa decat trei euro. Acesti serpi terapeuti nu sunt veninosi si totusi se intampla ca, uneori, unii dintre pacienti sa tipe, dar doar pentru ca se tem putin de reptilele reci.

Se crede ca acesti "serpi doctori" sunt de mare ajutor in afectiunile cutanate, in migrene si la durerile din diferite zone ale corpului. Profesorul Selzuk Candansayar de la Departamentul de Psihiatrie de la Universitatea din Gazi sustine ca din punctul lui de vedere nu este vorba despre altceva decat despre asa-numitul "efect placebo". "Chiar si daca pacientului i s-ar da sa bea apa goala, acesta dupa ce a strabatut atata drum pana la Kirkpinar crezand ca se va vindeca si tot s-ar simti mai bine. Este o chestiune psihologica. Tratamentul cu serpi nu are alta explicatie stiintifica", spune el.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.