Persoanele optimiste evita mai bine angoasele si stresul, insa prezinta probabilitati mari de a nu recunoaste riscurile impuse de un anumit lucru si de a actiona in consecinta, acest fenomen fiind rezultatul unei disfunctii a lobilor frontali ai creierului, potrivit unui studiu publicat in Nature.

Cercetatorii de la University College din Londra, autorii acestui studiu, preluat de AFP, au dorit sa inteleaga de ce optimistii se incapataneaza sa tina cont doar de informatiile care vin in sprijinul punctului lor de vedere.

In acest sens, ei au ales 19 voluntari pentru un experiment in timpul caruia acestora le-a fost evaluata activitatea creierului, cu ajutorul imagisticii prin rezonanta magnetica functionala.

Astfel, voluntarilor li s-a cerut sa estimeze probabilitatea ca o serie intreaga de evenimente - de la neplacute la catastrofale - sa li se intample chiar lor: furt de masina, concediere, diagnosticare cu maladia Parkinson, cancer etc.

Creierul voluntarilor, analizat cu tomograful

Dupa o scurta pauza, in timp ce se aflau tot in tomograf, voluntarilor li s-au comunicat estimarile reale. Dupa ce au fost scosi din tomograf, voluntarilor li s-a cerut sa estimeze din nou probabilitatea ca evenimentele mentionate mai sus sa li se intample. Totodata, voluntarii au completat un chestionar menit sa evalueze gradul lor de optimism, potrivit MEDIAFAX.

Cercetatorii au stabilit ca, dupa ce au fost informati despre nivelul de risc real, voluntarii si-au modificat estimarile numai daca riscul era mai mic decat evaluasera initial. De exemplu, daca au estimat riscul de cancer la 40% si riscul real era de 30%, voluntarii aveau tendinta de a spune la a doua estimare ca acesta era, in medie, de 32%. Dar, daca initial au spus 10%, putini dintre voluntari si-au modificat raspunsul.

"Cu cat suntem mai optimisti, cu atat sunt mai putine sanse de a fi influentati de informatiile negative privind viitorul", a spus Tali Sharot, unul dintre autorii studiului.

Cercetatorii au detectat o activitate crescuta in lobii frontali ai creierului - zona asociata cu controlul emotional - de fiecare data cand voluntarii constatau ca realitatea este mai satisfacatoare decat credeau. Acest lucru inseamna ca noua informatie este inregistrata si persoana tine cont de ea.

Citeste si:
NetBet, noul partener premium al CSO Voluntari!
NetBet, noul partener premium...

In schimb, cand realitatea este mai sumbra decat supozitiile lor, persoanele optimiste manifesta cea mai slaba activitate in aceasta zona a creierului, care ignora noile date.

Criza financiara determinata de optimism

Acest optimism care "orbeste" ajuta la evitarea unui stres inutil, dar are si riscurile lui, spune Sharot. "Acest lucru poate face ca persoana respectiva sa nu isi ia niste masuri de precautie, de exemplu, in ceea ce priveste relatiile sexuale protejate sau economiile necesare dupa iesirea la pensie", a mai spus aceasta.

Numerosi experti, potrivit lui Sharot, estimeaza ca aceasta criza financiara care a aparut in 2008 a fost accelerata de analisti prea optimisti, care au supraestimat performanta valorilor si au neglijat dovezile contrarii.

Crezi ca optimismul este o disfunctie cerebrala? Tu esti un optimist?

Citeste si:
Se termina banii la Senat. Tariceanu: Suntem intr-o situatie de...
Se termina banii la Senat....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.