NASA a dezvaluit conceptul viitorului lansator greu american ce va permite Statelor Unite ale Americii sa trimita astronauti in spatiu, dincolo de orbita terestra, avand ca obiectiv suprem "cucerirea" planetei Marte, informeaza AFP.

Americanii nu mai au capacitatea de a zbura dincolo de orbita joasa a Terrei din 1972, anul care a marcat incheierea programului spatial Apollo. Acesta a permis omului sa paseasca pe Luna pentru prima data, in iulie 1969.

"Urmatorul capitol din istoria explorarii spatiale americane se scrie astazi", a declarat entuziasmat, miercuri, directorul NASA, Charles Bolden, un fost astronaut, cu ocazia prezentarii acestei viitoare rachete de mari dimensiuni, ce a avut loc in cladirea Congresului american.

"Acest nou sistem de lansare - Space Launch System (SLS) - va crea locuri de munca bine platite, va asigura mentinerea intaietatii americane in spatiu si va inspira milioane de oameni din lumea intreaga", a declarat Charles Bolden, care a precizat ca primul zbor de incercare al noului lansator este programat pentru anul 2017, transmite MEDIAFAX.

Noul lansator greu, al carui cost a fost estimat intr-o prima etapa de NASA la 10 miliarde de dolari, va permite transportul in spatiu a patru astronauti, pentru misiuni indepartate, la bordul viitoarei capsule Orion.

Primele etaje ale rachetei vor fi propulsate de motoare ce vor arde un amestec de hidrogen si oxigen lichid la temperatura joasa.

NASA nu a anuntat inca destinatii precise pentru viitoarele ei misiuni spatiale cu echipaje umane la bord, inainte de a dezvalui conceptul noului ei lansator greu, a declarat John Logsdon, fostul director al Space Policy Institute, atasat al Universitatii George Washington. "Nu exista un plan bine stabilit pentru utilizarea acestui lansator", a declarat Logsdon.

Primele destinatii ar trebui sa fie, asa cum anuntase in trecut NASA, un asteroid, orbita martiana, iar apoi insasi planeta rosie.

Citeste si:
STUDIU Ghețarii de pe Terra se topesc într-un ritm accelerat
STUDIU Ghețarii de pe Terra...

"Insa, Marte este departe in viitor si probabil mult dincolo de anii 2030", a estimat acelasi specialist.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.