Un cercetator britanic a pus la punct un model matematic capabil sa prezica forma pe care un tatuaj o va avea la 20 de ani dupa ce a fost realizat.

Tatuajele "imbatranesc" la randul lor mai bine sau mai putin bine, in functie de calitatea pielii, marimea desenului si expunerea la soare, scrie MEDIAFAX.

Anticiparea gradului de difuziune sub piele a unui tatuaj este foarte importanta atat din punct de vedere estetic, cat si din punct de vedere medical, cerneala continand de multe ori metale grele precum mercur, plumb, nichel si zinc.

"Tatuajele sunt incredibil de populare, peste o treime dintre tinerii americani cu varstele cuprinse in intervalul 18 - 25 de ani fiind tatuati",
a declarat Ian Eames, de la University College London (UCL). "S-au facut progrese importante pentru a urmari evolutia particulelor de cerneala timp de cateva luni, insa cunoastem prea putine lucruri despre evolutia lor pe termen lung", a mai spus acesta.

Acest cercetator a studiat gradul de dispersie al cernelii in straturile pielii pentru a obtine o formula matematica, pe care a aplicat-o apoi in cazul mai multor tatuaje, cu scopul de a afla contururile viitoare ale acestora pe termen lung.

Injectia cu cerneala are mai intai ca efect o reactie imunitara, globulele albe concentrandu-se in acea zona pentru a curata plaga. O parte din cerneala este astfel eliminata prin sistemul limfatic, iar restul este captata in celule (fibroblaste) de la suprafata pielii. Pe masura ce ele imbatranesc, particulele de cerneala vor fi difuzate sub piele, odata cu diviziunea si moartea celulelor.

"Tipul de piele, varsta, marimea tatuajului, expunerea la soare si tipul de cerneala utilizata influenteaza felul in care tatuajul se va atenua cu timpul", considera profesorul Eames.

"In general, studiul meu demonstreaza faptul ca detaliile fine ale tatuajului vor disparea primele, in timp ce liniile mai groase vor fi mai putin afectate. Tatuajele fine pot fi foarte frumoase dupa ce sunt realizate, dar ele au tendinta de a-si pierde conturul dupa 15 ani", a adaugat acelasi specialist.

Citeste si:
Patru țări din UE vor mai multe controale la culoarele de...
Patru țări din UE vor mai...

Studiul a fost publicat in revista Mathematics Today.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.