Specii precum gorilele, cimpanzeii si urangutanii s-ar putea stinge in aproximativ un an de zile

Gorilele, cimpanzeii si urangutanii ar ajunge sa existe numai la gradina zoologica in decurs de aproximativ un an, sunt concluziile pe care le avanseaza un studiu recent citat de BBC News online. Motivele principale sunt legate de extinderea asezarilor umane, a mineritului si, bineinteles, raspandirea bolilor. In momentul de fata s-a ajuns la cumplita situatie ca pe Pamant sa existe un singur cimpanzeu la 20.000 de oameni. Raportul este de-a dreptul terifiant. De asemenea, in Indonezia, urangutanii si-au pierdut jumatate din habitatul natural in ultimii 50 de ani. Gorilele sunt, la randul lor, o specie amenintata, iar din urangutanii de Sumatra au mai ramas doar 7000 de exemplare.

Atlasul Mondial al Primatelor a fost alcatuit de mai multe agentii de mediu si aparare a diversitatii, aflate sub egida Natiunilor Unite. Aici sunt puse impreuna toate datele provenind din cercetarile efectuate in ultimii ani si se propun solutii pentru primatele supravietuitoare. Diagnosticul este insa extrem de serios: toate primatele sunt fie specii amenintate, fie specii pe cale de disparitie.

Definitia unei specii pe cale de disparitie presupune ca numarul de exemplare din acea specie a scazut sau este pe cale sa scada cu 80 la suta in decursul a trei generatii. Este cazul urangutanului de Sumatra, o specie aproape distrusa, sau al gorilei de munte, din care au mai ramas sub 1000 de exemplare. Pentru gorile si cimpanzei, un dusman serios sunt nu numai oamenii, ci si virusul ebola. Nu este clar de ce a ajuns acest virus sa atace maimutele. De altfel, ebola este o boala despre care stim inca destul de putin. Aici, gasirea unei solutii pentru primate ar insemna probabil si salvarea, in viitor, a mii de vieti omenesti.

Una dintre personalitatile implicate extrem de serios in proiectul de salvare a primatelor este insusi secretarul Natiunilor Unite, Kofi Annan, care s-a declarat extrem de afectat de situatia dramatica a acestora. "Maimutele mari sunt rudele noastre. Ca si oamenii, acestea stiu sa se apere singure, au cultura proprie, instrumente, ustensile de lucru, arme si chiar leacuri pentru anumite afectiuni.

Ele pot invata sa foloseasca limbajul semnelor si pot purta conversatii cu oamenii sau cu semnele lor", precizeaza Annan. Legatura de rudenie dintre primate si oameni mentionata de Annan a fost din nou intarita in cursul acestei saptamani odata cu publicarea unui studiu cu privire la genomul cimpanzeului, lucru care demonstreaza ca fiintele umane si aceste primate au in proportie de 99% acelasi material genetic activ.

Stoparea declinului acestor specii nu va fi insa un lucru usor de pus in practica tocmai din cauza violarii spatiului vital al maimutelor de catre oameni, care fac acest lucru adesea impinsi de saracie. Un congres deosebit de important pe aceasta tema va avea loc, saptamana viitoare, in Republica Democrata Congo.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.