Un gel microbicid genereaza entuziasm in randul cercetatorilor, deoarece acesta ar putea scadea considerabil riscul de infectie cu virusul HIV.
Un gel vaginal microbicid care contine un medicament antiretroviral, ce poate antrena, in cazul femeilor, o , a starnit reactii entuziaste, marti, in randul cercetatorilor adunati la un congres care are loc la Viena, scrie Mediafax.

Acest tip de gel poate sa reduca cu 50% riscul de infectare comparativ cu un gel care nu contine acel medicament antiretroviral, potrivit unui studiu realizat in Africa pe un esantion de peste 800 de femei, ale carui rezultate au fost facute publice la Viena, cu ocazia Conferintei internationale despre SIDA.

Participantii la aceasta conferinta i-au aplaudat in picioare pe autorii studiului, Salim si Quarraisha Abdool Karim. Ingrijorarile cauzate de fluctuatiile in finantarea programelor de cercetare, a celor de prevenire si a celor de tratare a maladiei SIDA au parut sa fie date uitarii in imensa sala a centrului de conferinte de la Viena care gazduieste, pana vineri, aproximativ 25.000 de oameni de stiinta prezenti la acest congres international.

Studiul, publicat in revista Science, a relevat o eficienta semnificativa a gelului vaginal in care a fost inclus un medicament antiretroviral binecunoscut - Tenofovir - in concentratie de 1%. Gelul reduce, totodata, cu 50% riscul de herpes, principala cauza de aparitie a ulcerului genital.

In cazul pacientelor care au urmat cu strictete sfaturile de utilizate - gelul trebuie aplicat cel putin o data in intervalul de 12 ore care precede raportul sexual si cel putin o data in primele 12 ore dupa raportul sexual -, rata de infectare, in primele 30 de luni de monitorizare, a fost cu peste 50% mai mica, comparativ cu pacientele care au folosit un placebo.

In medie, indiferent daca au respectat sau nu indicatiile de utilizare, femeile care au folosit gelul microbicid au prezentat, in primele 30 de luni de monitorizare, o rata de infectare cu 39% mai mica comparativ cu pacientele care au folosit un placebo. In total, doar 38 de femei care au primit gelul au fost infectate, comparativ cu 60 de paciente din grupul placebo.

Citeste si:
Bărbat din Italia infectat cu variola maimuţei, COVID-19 şi SIDA în...
Bărbat din Italia infectat cu...

In primele 12 luni de monitorizare, rata de infectare a fost mai mica cu 50%, insa aceasta a scazut odata cu trecerea timpului, probabil din cauza nerespectarii indicatiilor de utilizare.

Acest studiu, intitulat "Caprisa 4", a fost realizat pe femei neinfectate cu HIV, din Natal, o regiune a Africii de Sud, "unde prevalenta virusului este cea mai mare din lume", a explicat Jean-François Delfraissy, directorul Agentiei Nationale de Cercetari contra maladiei SIDA (ANRS). Daca acest gel va primi autorizatia de comercializare, s-ar putea evita peste 1,3 milioane de infectii si peste 800.000 de decese in urmatorii 20 de ani, a declarat Salim Abdool Karim.

Acest produs le permite in special femeilor africane, care reprezinta 60% din totalul persoanelor infectate de pe continent, sa isi ia destinul in propriile maini, fara sa mai depinda de vointa, considerata nesigura, a partenerilor lor sexuali.

Citeste si:
Un nou studiu subliniaza asocierea dintre virusurile herpes si...
Un nou studiu subliniaza...

Cercetarile stiintifice privind substantele microbicide efectuate in ultimii 20 de ani nu au condus, pana la acest studiu, la rezultate pozitive, cercetatorii constatand in cel mai bun caz absenta efectului de protectie, iar in cel mai rau caz o supracontaminare cu produse toxice prin mucoasa vaginala.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.