Povestea luminitelor de Craciun

Era in iarna lui 1880. Edison isi mangaia cainele si, cu un milion de idei in cap, privea mandru catre becul sau care, incet incet, isi gasea loc in casele celor mai bogati din comunitate. Insa publicitatea nu mergea chiar stralucit si visul ca toti americanii sa dispuna de iluminare electrica parea unul indepartat. Noroc ca nastrusnicul inventator se pricepea de minune la siretlicuri. Potrivit Yuppy, in acel an, a plasat becuri peste tot laboratorul sau, facandu-le sa se aprinda atunci cand trenurile treceau pe calea ferata din apropiere. Calatorii vedea luminile si duceau vorba mai departe, realizand poate cea mai eficienta metoda de promovare. Vorbele au ajuns la un industrias, pe numele sau Edward Johnson, care doi ani mai tarziu a impodobit un brad cu 80 de becuri! Johnson nu dorea decat sa se faleasca, normal, aratandu-le celor din Manhattan sfera inalta din care el facea parte avand asemenea decoratiuni...

Ce preferati? Sa puneti lumanari aprinse in brad sau sa cumparati o instalatie simpla, cu sute de becuri multicolore? Acum avem atatea optiuni si cu siguranta ne vom orienta catre varianta electrica. Pana in secolul XIX insa, crestinii nu aveau incotro. Prin secolul XVII, bradul a inceput sa fie utilizat frecvent in casele oamenilor. Interesant este faptul ca bradul era initial pus cu varful in jos, agatat de tavan! Pentru ca decembrie este o luna intunecata si pentru ca oamenii aveau nevoie de lumina mereu, luminile au ajuns in brad, sub forma unor lumanari. Se spune ca varful trebuia sa fie invelit in ceva lucios, simbolizand probabil Steaua Polara ce aparea deasupra padurilor mereu verzi.

Curios lucru, insa lumanarile erau aprinse numai cateva minute pe seara si atunci toata familia se strangea sa le admire. Bradul era pus in casa cu 2 - 3 zile inainte de Craciun si apoi, la aceeasi perioada dupa, parasea caminul respectiv.