SOS! Timpul meu triseaza!

Suntem ocupati toata ziua, extenuati cand ne bagam seara in pat si mai obositit cand ne trezim cu frustarea ca nici macar 8 ore de somn nu ne mai multumesc.

Unde se duce timpul?

Cel mai important lucru in relatia noastra cu timpul nostru este sa ne gandim ca nu pierdem timpul ci il cream, il castigam. Intrebandu-ne "cand s-a facut ora asta?", "cand a trecut atat de repede timpul?" nu facem altceva decat sa ne transformam in niste victime ale lui. E ca si cum am sta mereu pe scaunul din dreapta, ratand adevarata placere, aceea de a conduce masina. Nu e deloc placuta ideea ca nu suntem stapani pe timpul nostru, ca e dusmanul cel mai de temut. Dimpotriva, nu face decat sa ne paralizeze orice actiune si sa ne panicheze.

Dar ce ar fi sa ne intrebam: Unde imi las timpul sa se duca?

In fiecare dimineata, in fata calculatorului cand vedem minutele, secundele, orele, zilele, anii cum intra ca intr-o masina de tocat hartiile ne punem aceasta intrebare. De ce lasam timpul sa treaca? De ce citim mereu spam-urile, bulk-urile, ascultam discutii interminabile care nu ne privesc sau stam in relatii de ani de zile pe care oricum le sfarsim intrebandu-ne: "Cum de am pierdut atatia ani?".

Fiecare dintre noi ar trebui sa-si noteze sistematic activitatile cotidiene si sa analizeze: cat timp fizic pierdem citind o carte, aranjandu-ne in oglinda, gatind, citind mail-urile, la cafeaua de sambata dimineata cu prietenele sau la meciurile cu prietenii la bere? Atunci ar trebui sa realizam ca timpul nostru nu se duce nicaieri si nu ne saboteaza. Noi suntem cei care investim timpul nostru in activitatile zilnice, in hobby-uri, in familie si prieteni.

Ce e de facut?

Solutia se afla intr-o nevoie de a alege mai selectiv activitatile care merita cu adevarat timpul nostru. Sa taiem in stanga si dreapta si sa stabilim ce este important si ce nu pentru noi. Odata ce privim problema asa, devine din ce in ce mai greu sa facem o lista cu lucrurile care sunt esentiale, balastul activitatilor si timpii morti. Dintr-odata nimic nu ni se mai pare atat de important incat sa-i acordam o felie mare din timpul nostru. Daruirea timpului este doar un sinonim pentru alegerea modului in care ti-l petreci. Si una peste alta inseamna a-ti crea timpul. Este cel mai simplu mod de a nu ne mai simti agresati zi de zi de modul in care orele zboara catre nicaieri.

Scriitorul si jurnalistul polonez Ryszard Kapuscinski spunea in cartea sa The Shadow of the Sun ca africanii si europenii au o perceptie total diferita despre notiunea timpului. Pentru noi, timpul exista undeva in afara noastra, este ceva fizic, palpabil. Aproape ca vedem secundele cum se scurg in jurul nostru, exista obiectiv si are caracteristici lineare si masurabile. Ne simtim scalvii timpului, depindem aproape ca un drog de el, ne raportam intreaga viata la timp. Pentru a ne dezvolta si functiona trebuie sa ne inconjuram de ceasuri, sa fixam intalniri, sa ne dam deadlinuri, intalniri amnintate cu sferturi academice.

Africanii percep altfel timpul. Pentru ei este un concept mai elastic, mai deschis, mai subiectiv, omul este cel care il influenteaza, ii da forma, curs si ritm. Timpul este ceva facut de mana omului, este un etalon pentru toate intamplarile cotidiane si daca un eveniment are loc sau nu tine pana la urma de noi insine, deci daca intarziem la o intalnire nu e niciodata vina timpului, ci a noastra. Timpul apare ca o rezultanta a actiunilor noastre si dispare atunci cand il neglijam sau nu il mai bagam in seama. Cateodata se trezeste la viata sub influenta noastra, dar pica intr-o stare de hibernare, chiar nonexistenta, daca nu ne redirectionam toata energia catre el.

Fiind exponatele unei societati bazate pe productivitate, ne intrebam de unde au invatat ceilalti oameni sa astepte. Astazi rabdarea e o calitate, o abilitate si potrivit teoriei lui Kapuscinski este nascuta dintr-o diferita perspectiva asupra timpului. Daca nimic nu se intampla, timpul nu trece, deci nu-l pierdem. Corect?