Se afirma adesea ca studiul „cu creionul in mana” este o sursa importanta a unei invatari in profunzime, prin opozitie cu pregatirea „superficiala” generata de o citire „pe diagonala” a textului.

Este, in acelasi timp, evident ca - odata cu incidenta din ce in ce mai mare a computerului in viata copiilor si tinerilor - opozitia exprimata mai devreme capata si alte conotatii. Argumente exista pentru ambele idei, insa ce este de preferat?

Un argument important al lecturii de profunzime in care cel care invata isi construieste si notite porneste de la ideea ca, pe langa analizatorii vizuali, in actiune intra si planul kinestezic. Mai mult decat atat, sunt cercetari care au demonstrat ca la audierea unei prelegeri spre exemplu, luarea notitelor sporeste invatarea. Prin prisma elementelor de mai sus, lucrurile par sa fie asa, totusi de ce invatamantul traditional in care cadrul didactic „dicteaza” si elevul „noteaza” este ineficient? Explicatia este simpla si este valabila in ambele contexte: luandu-si notite, cursantul trebuie sa treaca informatiile prin filtrul propriei reflectii, sa selecteze esentialul, sa sintetizeze. Or, daca profesorul dicteaza, iar elevului i se cere sa memoreze cuvant cu cuvant cele spuse de catre dascal, aceasta operatie atat de necesara intelegerii este anulata si elevul devine aproape un copiator ambulant. Evident ca si in cazul lecturii informatiile notate pot sprijini invatarea daca au atributele esentialului si utilitatii in raport cu scopul acelei invatari.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.