Clonarea: E doar pentru animalele frumoase!

Asta inseamna ca distributia principala a animatiei ar fi putut fi realizata live cu mai putini bani decat bugetul alocat, dar nu ne-am mai fi bucurat de Ray Romano dandu-i viata lui Manny. Una peste alta, mai exista obstacole care ne impiedica sa ne imaginam acel paradis mirific in care mamutii pasc linistiti pe pajistile inflorite.

Dar, dupa mintea mea de copil care inca mai urmareste desenele animate si crede in clonarea oii Dolly, suntem pusi in fata unei mari provocari: aceea de a spune care dintre minunatele speciile care existau inainte merita sa fie clonate si care merita sa fie privite doar in albumele enciclopedice? La urma urmelor, ce parinte nu si-ar dori sa-i cumpere copilului sau un Epidexipteryx sau macar un Archaeopteryx?

Avem nevoie sa alegem cu atentie, sa clonam doar animalele a caror clonare intra pe nisa ecologica, care se pot ingriji singure, fara suport uman si care pot fi usor folosite pe post de animale de circ. Avem puterea de a decide retroactiv care specii traiesc si care mor.

Dar dupa ce criteriu vom alege animalele care vor muri? In mod evident, nu mai tinem cont de principiul "cel mai puternic scapa". Cand ne gandim la ursuletii panda care se reproduc numai o data pe an si isi duc toata existenta mestecand o frunza de bambus, fara sa polueze si sa distruga in vreun fel ecosistemul, nu ne mai vine sa-l clonam pe tigrul fioros care pandeste sa-l fartece. Deloc! Ceva din noi ne spune sa lasam sa dispara de pe fata pamantului Tigrul Bengal si sa cheltuim milioane de dolari pentru a salvat micutul ursulet panda, pentru singurul motiv ca-l gasim adorabil. Si acum, ca am lasat evolutia sistemului deoparte, nu mai exista nicio alta modalitate de a alege animalele pe care vrem sa le clonam decat sa le punem fata in fata. (Si apoi am putea sa-i vindem scenariul lui Soderbergh!)

Din aceasta cauza ne-am gandit la o lista de specii pe care le-am vrea inapoi in viata noastra. Principiul de baza: animalele cu cele mai mari sanse de supravietuire, sunt animalele cele mai dragalase. Oameni de stiinta, ganditi-va putin la asta !

Dodo: Pasarea Dodo, o specie de porumbel urias, a devenit un simbol al extinctiei. Aceasta a fost descoperita de navigatorii olandezi care au debarcat pe insula Mauritius in 1598. Ei au fost uimiti de aceasta pasare plinuta, cu cioc urat, incapabila sa zboare. La Universitatea Oxford se afla singurele mostre de carne si tesut ale unui exemplar de Dodo. ADN-ul acestui specimen a fost prelevat de catre Dr Beth Schapiro, iar rezultatele analizei au dezvaluit ca pasarea a evoluat acum cateva milioane de ani din porumbelul indonezian, potrivit Animalpedia.ro Se pare ca disparitia pasarii nu s-a datorat in exclusivitate faptului ca a ajuns pe lista de bucate a olandezilor. Desi se pare ca olandezii mancau mai degraba carne de porc domestic, decat pe cea de Dodo, tocmai introducerea porcilor domestici, care umblau liberi prin padurile de pe insula, a pecetluit soarta pasarilor Dodo. Incapabile sa lupte cu acest competitor, populatia de Dodo a intrat in scurt timp in declin. Asa s-a scris sfarsitul unei povesti vechi de 3 milioane de ani. Asa a inceput tristul destin al pasarii Dodo, in numai 150 de ani specia fiind stearsa de pe fata pamantului. Cu ajutorul unor schelete, specialistii confirma ca Dodo apartinea unei rase de porumbei uriasi, ce depaseau dimensiunile unui curcan.

Quagga: Nu multi oameni stiu numele de "Quagga." Dar aproape toata lumea cred ca stie cum arata Quagga-jumatate zebra, jumatate cal, care mai este denumita “Zorse” si care a disparut din 1883. Equus burchelli quagga, descrisa de naturalistii englezi in 1770 traia in Africa de Sud in turme mari,si care in urma unei vanatori abuzive a disparut practic din natura la inceputul secolului al XIX-lea. Ultimul exemplar a murit in captivitate, la Gradina zoologica din Amsterdam, in 1883. In muzee se mai pastreaza astazi doar vreo 20 de piei.

Elanul irlandez: Nu arata nimic mai frumos decat niste coarne de cerb asezate pe un semineu. Ei bine imaginati-va ca acele coarne ar fi ale unui elan care a disparut de pe suprafata Pamantului in urma cu 7700 de ani. Desigur, exista intrebarea daca ne-am dori sa clonam acest animal pentru ca nu stim in ce masura ne-ar putea ameninta. Si banuiesc ca nu se poarta tocmai precum Bambi. Acest animal avea coarne atat de mari si complexe, incat masurau 3,5 metri de la un capat la altul. In Insula Emerald nu a mai existat nimic la fel de spectaculos inainte si dupa elanul irlandez. Atata timp cat existau nutrienti situatia era sub control. Dar ce se intampla daca mediul se schimba? Dovezile unei schimbari de acest gen au fost descoperite in Irlanda de Pete Coxon. Studiile sale au dezvaluit ca acum aproximativ 10.000 de ani mediul s-a schimbat radical, odata cu sfarsitul erei glaciare. Adrian Lister crede ca padurile au inceput sa ia locul campiilor. Datorita coarnelor sale masive elanul irlandez se deplasa foarte dificil prin padurile dese. In mod ironic, o data cu reducerea habitatului, competitia pentru partenere si resurse a devenit si mai acerba. Lucru care a favorizat selectia animalelor cu coarne si mai mari, exact in momentul in care acestea devenisera un pericol pentru evolutie. Era un animal gargantuelic cu o deschidere a coarnelor de 3.5 metri, aproximativ de doua ori un stat de om. Fosilele elanului irlandez sunt intalnite de cele mai multe ori in mlastinile de truba din Irlanda, unde aciditatea malului joaca rolul unui bun conservant.

Megatherium: Unul dintre cele mai mari mamifere care au populat vreodata Terra a fost, fara indoiala, Megatherium sau Bestia Uriasa. Cantarind peste cinci tone, aproape la fel de mult ca un elefant din zilele noastre, uriasul era asemanator unui lenes actual. Cu toate acestea, dimensiunile sale i-au determinat pe oamenii de stiinta sa il considere o specie total diferita. Desi dentitia sa confirma ca Megatherium era un ierbivor, carcasele de Glyptodon, un alt mamifer urias din pleistocen, i-au determinat pe cercetatori sa admita ca animalul s-ar fi putut hrani ocazional si cu carne. Aceasta si pentru ca Glyptodon nu avea alt pradator natural decat pe uriasul Megatherium. De altfel, este greu de crezut, dat fiind marimea sa, ca lenesul gigantic sa fi avut vreun pradator, cu atat mai mult cu cat in America de Sud, zona de raspandire, nu exista nici un alt animal de asemenea dimensiuni. Potrivit Descopera.ro, uriasul omnivor ar fi disparut acum circa 8000 de ani, odata cu interferenta omului care, fie l-a vanat fie i-a distrus habitatul natural.

Neanderthals: Oare am indrazni sa ne revigoram proprii noastri stramosii? Clonarea unui Neandertal ne-ar putea oferi o mare deschidere catre studiul fizionomiei, al comportamentului, dar si procesele de gandire ale omului primitiv. Pe de alta parte, s-ar putea ca acestia sa se razvrateasca si sa ceara unele drepturi si favoruri care nu ne-ar conveni noua, oamenilor moderni. Initial se credea ca neanderthalii au interactionat cu homo sapiens la nivel cultural si sexual, ceea ce inseamna ca noi, ca si reprezentati ai speciei umane de astazi, am mostenit o parte din bagajul genetic al speciei disparute.Dar au aparut dovezi noi care infirma aceasta teorie. Paul Mellars, profesor in preistorie si evolutie umana la Universitatea din Cambridge, si colegii sai, a datat fosilele pastrate de arheologii francezi care au explorat "Grota zanelor" (the Fairy Grotto). Pestera, situata la Chatelperron, este deja cunoscuta ca si fost habitat al neanderthalilor. Folosind datarea cu carbon, acestia au descoperit ca neanderthalii au trait in acea pestera acum 40-30 de mii de ani. In acea perioada, ultima era glaciara, clima era destul de blanda. A urmat o racire brusca a vremii, temperatura scazand cu pana la 8 grade Celsius. Datorita acestei schimbari, homo sapiens au migrat catre sud si au stat in pesteri in jur de 1.000-1.500 de ani.Treptat, clima a inceput sa se incalzeasca.Homo sapiens au parasit pesterile, iar neanderthalii s-au intors. Dupa aceasta perioada, nu se mai stie nimic de aceasta specie.