Auto 9 Iunie 2008 00:32
Ideea pilotarii unui monopost de Formula 1 este un vis, este experienta suprema. Realitatea se poate transforma insa intr-un adevarat cosmar, subconstinetul lucrand la turatie maxima si generand fel de fel de semne de intrebare la adresa constientului, pe tema capacitatii si sigurantei de a iesi singur pe pista. Psihicul a cedat in fata valurilor de adrenalina, iar legatura om-masina, pilot-monopost, este aproape imposibil de a fi transpusa in cuvinte. Nebuni sunt cei care ne-au dat masinile pe mana...

07.00. Trei microbuze inscriptionate "Renault F1 Team" ne asteptau in fata hotelului, pentru a ne duce la circuitul Castellet (Paul Ricard) din Franta. Sosise "ziua z", ziua in care aveam sa ne antrenam pentru a iesi pe pista la volanul masinariei supreme, a unui monopost de Formula 1. Soarele isi facea timid aparitia pe cer iar temperatura de circa 17 grade Celsius anunta o zi lipsita de capricii meteorologice, desi prognoza spunea altceva. Avand experienta buletinelor meteo de la noi, in care timpul probabil este nimerit cam din 3 in 14, sperantele ne-au crescut.

Pe linia standurilor, monoposturile de Formula Renault, cele de Formula 1 si mai multe Megane-uri Trophy stateau cuminti pe linia standurilor. Echipele de mecanici se agitau in jurul masinilor pentru a le face ultimele reglaje. La un moment dat insa, linistea a fost intrerupta brusc de horcaitul unui motor de F1. Instantaneu, adrenalina a inceput sa curga in valuri si am realizat ca nu traim un vis frumos. Oamenii chiar vorbeau serios. Aveam sa ajungem in cockpit-uri! Desi am mers cu sute de masini, cu puteri de pana la 600 CP, certitudinea ca vom ajunge singuri pe pista la volanul unui monopost s-a transformat intr-o succesiune de sentimente si trairi greu de explicat. Inima ne spargea pieptul iar intre constient si subconstient se purta o adevarata batalie pe tema a fi sau a nu fi... capabili sa ne ridicam la nivelul bolizilor.

Cursuri teoretice & practice
Garderoba pilotilor. Combinezoane ignifuge, ghete speciale, cu talpa subtire, pentru a simti bine pedalele, casti, manusi si un bidon cu energizant. Fiecare avea in vestiar dulapiorul lui, dotat cu toate cele necesare. Ne-am schimbat si am fost condusi catre sala de cursuri. Clar, nu mai exista cale de intoarcere. Un pilot-instructor ne-a aratat circuitul si ne-a explicat cand si cum trebuie sa acceleram si sa franam astfel incat sa obtinem rezultate cat mai bune si sa ne perfectionam tehnica pilotajului. De asemenea, ni s-a spus in ce treapta de viteza sa intram in fiecare viraj si cum sa ne folosim de vibratoare. Mersul pe pista nu are nici o legatura cu soseaua. Fiecare centimetru de asfalt este important, iar apasarea aerodinamica si distribuirea maselor sunt extrem de importante.

Ni s-a explicat, de exemplu, ca pe virajul de viteza de dreapta al circuitului trebuia sa intri cu a V-a plina (adica acceleratia la fund – aprox. 200 km/h), altfel monopostul nu avea apasarea aerodinamica necesara si risca sa derapeze. Am incercat, avea dreptate instructorul... Apoi, a urmat o sedinta de kinetoterapie. Iar, inainte de a intra pe pista insa, a trebuit sa trecem de testul "Batak", de verificare a reflexelor.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.