Recomandari 12 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
International scris de Diana Oprișan 01 Oct. 2021
Multe persoane celebre au declarat, de-a lungul timpului, faptul că nu cred în Dumnezeu și nimeni nu le poate schimba această opinie. Unii dintre ei au propriile religii, în timp ce alții nu cred în ceva anume, ci doar în ei.
International scris de Diana Oprișan 02 Oct. 2021
Actorii de la Hollywood au, de cele mai multe ori, cerințe exagerate când vine vorba despre rolurile pe care le au într-un film sau altul. Foarte mulți au ajuns să abandoneze filmările , când erau aproape de final, doar pentru că s-au enervat. Asta da răsturnare de situație!
International scris de Diana Oprișan 03 Oct. 2021
În timp ce unele persoane consumă alcoolul ca pe apă, altele nici măcar nu vor să audă de el. Fie că au fost dependenți și s-au învățat minte, fie că nu au consumat în viața lor, multe persoane publice pot fi puse pe această listă .
International scris de Valentina Podgorneac 04 Oct. 2021
O tânără de 15 ani a murit char în ziua în care era programată la vaccinul anti-COVID-19. Familia adolescentei este îndurerată și spune că medicii au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața tinerei.
International scris de Diana Oprișan 04 Oct. 2021
Multe vedete au trecut prin clipe de coșmar , după ce au fost atacate de animale, în timp ce încercau să se bucure de vacanță. Unii s-au panicat și nu au avut idee cum să reacționze în astfel de situații, care le-ar fi putut pune viața în pericol. Alții s-au speriat degeaba, pentru că animalele respective nu le-ar fi putut face vren rău.
International scris de Diana Oprișan 05 Oct. 2021
Multe vedete dau moda când vine vorba de haine, mâncare, dar și numele pe care le poartă. Tinerii au început să își numească bebelușii în funcție de celebritățile lor preferate, dar nu toate vedetele pe care ei le admiră au nume de care să fie mândre. Părinții lor nu au avut milă deloc .
International scris de Valentina Podgorneac 06 Oct. 2021
Maria Van Kerkhove, directoarea programului de combatere a maladiei infecţioase COVID-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a subliniat marţi că noul coronavirus este încă departe de a fi ţinut sub control şi că mulţi oameni cred, în mod eronat, că pandemia este aproape de a fi învinsă.
International scris de Alexandra Chivu 06 Oct. 2021
YouTube a anunțat că a eliminat canalele deținute de cântărețul R&B R.Kelly pe platforma video, după ce acesta a fost condamnat pentru trafic sexual luna trecută.
International scris de Diana Oprișan 06 Oct. 2021
A fi celebru este un avantaj, mai ales din punct de vedere al faptului că poți călători prin toată lumea, fără niciun fel de problemă. Ei bine, nu este mereu așa! Multe staruri internaționale nu au voie să calce în anumite țări . Pare greu de crezut, dar este pe cât se poate de real.
International scris de Valentina Podgorneac 07 Oct. 2021
Suedia şi Danemarca au impus miercuri limite de vârstă pentru persoanele care doresc să se imunizeze cu vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna, iar în urma acestei decizii serul companiei americane nu va mai fi disponibil pentru persoanele tinere.
International scris de Diana Oprișan 07 Oct. 2021
Înșelatul este una dintre cele mai grele momente prin care trece o persoană, mai ales dacă acest lucru duce la terminarea unei relații. Primul instinct al celui înșelat este să se învinovățească pe el însuși, crezând că nu a fost destul de bun pentru persoana de lângă el. Nu toți au capacitatea de a realiza că nu este vorba despre ei , ci despre neajunsurile celui care recurge la acest gest.
International scris de Valentina Podgorneac 08 Oct. 2021
Paisprezece persoane au murit în Rusia după ce au consumat alcool contrafăcut, au informat vineri autorităţile locale.
Furtuni de nisip violente au acaparat sud-estul Braziliei. În urma furtunilor, cel puțin șase persoane au decedat. Vântul a înregistrat o viteză de 100 de kilometri/oră.
International scris de Valentina Podgorneac 09 Oct. 2021
Bilanţul victimelor în urma naufragiului unei ambarcaţiuni improvizate pe fluviul Congo la începutul acestei săptămâni se ridică la peste 100 de morţi şi persoane date dispărute, relatează sâmbătă AFP, citând autorităţi locale din Republica Democrată Congo (RDC).
International scris de Diana Oprișan 10 Oct. 2021
Multe preparate din filmele și serialele care au ajuns virale pe internet, au devenit cunoscute în întreaga lume și unii chiar și-au dorit să le încerce. Videoclipurile în care oamenii le preparau au ajuns să aibă milioane de vizualizări pe TikTok și sute de mii de aprecieri. Sunteți curioși despre ce este vorba?
International scris de Valentina Podgorneac 10 Oct. 2021
Mai multe mii de persoane au defilat sâmbătă în centrul Romei pentru a protesta faţă de obligaţia certificatului sanitar în toate locurile de muncă începând de la 15 octombrie.
Un dansator de la legendarul teatru rus Bolşoi a murit într-un accident survenit sâmbătă pe scenă în cursul unui spectacol de operă, a anunţat compania din Moscova.
International scris de Diana Oprișan 11 Oct. 2021
Violența domestică afectează fiecare comunitate. În timp ce unii suferă abuz fizic, alții sunt supuși în primul rând comportamentului abuziv emoțional și / sau coercitiv. Oricare ar fi cazul, este de la sine înțeles că nu este niciodată în regulă. Multe vedete au avut și ele astfel de probleme , iar unora le-a fost mult timp greu să discute despre acest subiect.
International scris de Valentina Podgorneac 12 Oct. 2021
Franţa va interzice ambalajele din plastic pentru aproape toate fructele şi legumele începând cu ianuarie 2022 în încercarea de a reduce deşeurile din plastic, potrivit unui comunicat difuzat luni de ministerul mediului.
O companie aeriană din Ucraina a decis să facă schimbări în uniforma stewardeselor. De la îmbrăcămintea clasică și tocuri, însoțitoarele de bord au trecut la o uniformă îndrăzneață și mult mai comodă.
International scris de Diana Oprișan 12 Oct. 2021
În zilele noastre, este destul de normal și suntem cu toții obișnuiți ca oamenii să nu se uite încotro se îndreaptă, să se uite la telefoanele lor în timpul convorbirilor sau să facă prea multe selfie-uri. Chiar dacă au multe alte lucruri inportante de făcut, vedetele de pe această listă nu pot renunța nicio clipă la telefoanele mobile.
International scris de Valentina Podgorneac 13 Oct. 2021
SUA a decis ca la începutul lunii noiembrie să deschidă hotarele terestre cu Mexicul și Canada pentru persoanele vacciate anti-COVID și care efectuează călătorii considerate neesenţiale. Măsura se aplică și pentru călătoriile internaționale pe cale aeriană.
Regina Elisabeta a II-a a fost surprinsă recent mergând cu ajutorul unui baston la o ceremonie la Westminster Abbey.
International scris de Valentina Podgorneac 14 Oct. 2021
Compania United Airlines a anunțat miercuri că va concedia 232 de angajați care au decis să nu se vaccineze împotriva COVID-19.
Cel puţin cinci persoane au fost omorâte și alte 20 au fost rănite în urma unor confruntări militare în timpul unui protest în oraşul Beirut. Schimbul de focuri de armă s-a dat între militanţii grupului şiit Hezbollah şi serviciile de securitate libaneze.
International scris de Diana Oprișan 16 Oct. 2021
Chiar dacă se află pe lista celor mai bogate vedete din lume, cele de pe această listă obișnuiesc să facă acte de caritate, ori de câte ori au ocazia. Cele mai multe dintre ele preferă să se laude cu faptele lor bune pe social media, dar sunt și câteva care se bucură în tăcere de gesturile pe care le-au făcut.
International scris de Diana Oprișan 17 Oct. 2021
Fostele relații pot lăsa răni adânci în sufletul persoanelor care s-au implicat cu toată ființa lor, dar mai cu seamă în al celor care au fost părăsite. Multe dintre celebritățile care au iubit mult o persoană anume, nu s-au temut să facă afirmații răutăcioase , în public, despre cei pe care i-au iubit.
International scris de Valentina Podgorneac 18 Oct. 2021
În Spania s-a lansat un proiect, „Sala Plânsului”, cu scopul de a înlătura prejudecăţile din societate legate de sănătatea mintală și de a-i ajuta pe oamenii care trec prin momente grele psihologice și simt nevoia să se descarce.
International scris de Diana Oprișan 18 Oct. 2021
Datorită platformelor sociale precum TikTok și Instagram, tinerii își fac cariere de succes și brand-uri personale chiar înainte de a ajunge la liceu. O parte dintre ei au pus bazele unor afaceri de succes, iar alții au avut puțin mai mult noroc și au obținut averi din partea părinților.
International scris de Valentina Podgorneac 19 Oct. 2021
Letonia, una din ţările cu cel mai scăzut număr de persoane vaccinate anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a anunţat un lockdown în perioada 21 octombrie - 15 noiembrie pentru a încerca să încetinească creşterea ritmului infectării, transmite AFP.
International scris de Diana Oprișan 19 Oct. 2021
Dependența de droguri a fost motivul pentru care multe vedete au avut un sfârșit tragic. Faptul că puteau obține substanțele interzise foarte, foarte ușor a dus și mai repede la decesul lor.
International scris de Diana Oprișan 21 Oct. 2021
Coma poate fi descrisă ca o „stare de inconștiență prelungită” din care o persoană nu poate fi trezită, nu răspunde la stimuli și nu poate iniția mișcări voluntare. Există o serie de motive pentru care o persoană poate intra în comă, iar uneori coma este indusă din motive medicale. Indiferent dacă este indusă medical sau nu, există mai multe celebrități care au fost în comă și s-au trezit să-și spună povestea .
International scris de Valentina Podgorneac 22 Oct. 2021
Cunoscutul actor de la Hollywood, Alec Baldwin, a împușcat joi directorul de imagine și regizorul în timpul unor filmări ale lungmetrajului „Rust”. Actorul a folosit o armă de recuzită pentru o scenă a filmului.
International scris de Diana Oprișan 23 Oct. 2021
Dacă unii oameni înstăriți au muncit din greu pentru banii lor, alții au avut ceva mai mult noroc. Nu se poate nega că a fi moștenitor sau moștenitoare îți deschide uși și îți oferă un avans în orice profesie. Și în lumea afacerilor și a divertismentului, există o mulțime de oameni care ar putea să nu mai muncească pentru tot restul vieții și s-ar descurca.
International scris de Valentina Podgorneac 23 Oct. 2021
Persoanele nevaccinate în Austria sunt ameninţate cu un potenţial lockdown dacă situaţia în unităţile de terapie intensivă ale ţării se agravează, conform noilor planuri guvernamentale.
International scris de Valentina Podgorneac 24 Oct. 2021
Alegătorii din Uzbekistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală ce se învecinează cu Afganistan, sunt chemaţi duminică să voteze în alegeri prezidenţiale ce ar urma să-i asigure actualului preşedinte Şavkat Mirzioev o victorie facilă, în urma unui prim mandat marcat de reforme liberale, dar care sunt ameninţate în prezent de o reîntoarcere la practici autoritare.
International scris de Valentina Podgorneac 25 Oct. 2021
Ziua Internaţională a Pastelor, sărbătorită luni, este dedicată anul acesta pastelor ''al dente'', preparate astfel încât să aibă o consistenţă mai tare la mestecare.
International scris de Diana Oprișan 25 Oct. 2021
Știm că multe celebrități adoră să joace jocuri video, dar știai că multe apar și în ele? De la roluri de protagonist la roluri neașteptate, veți găsi actori, muzicieni, gazde TV și personalități sportive care se adâncesc în lumea jocurilor video.
International scris de Diana Oprișan 26 Oct. 2021
Cuplurile ajung să facă lucruri prostești din dragoste, inclusiv tatuaje la fel. Unii nu reușesc să realizeze, până în momentul în care se despart că dragostea nu durează pentru totdeauna, dar desenele de pe piele...da.
International scris de Valentina Podgorneac 27 Oct. 2021
O tentativă de omor a avut loc în Urali, asupra procurorului adjunct al districtului Dalmatovsky, Dmitri Dedulu. Acesta a fost legat cu o frânghie și a fost târât cu o mașină pe asfalt.
International scris de Diana Oprișan 27 Oct. 2021
Viața poate fi la fel de dură atât pentru vedete, cât și pentru oamenii obișnuiți. Din neatenție, în trafic, mai multe celebrități au ajuns să își piardă viața și au lăsat în urma lor o durere imensă. Familiile acestora, dar și milioanele de fani au plâns și s-au rugat pentru sufletele lor. Mai mult de atât, din cauza unor vedete grăbite, alți oameni au murit nevinovați.
International scris de Valentina Podgorneac 28 Oct. 2021
Guvernul israelian a confirmat miercuri redeschiderea graniţelor pentru turiştii străini vaccinaţi împotriva COVID-19 de la 1 noiembrie, în urma unei campanii de vaccinare în favoarea dozelor de rapel.
International scris de Diana Oprișan 28 Oct. 2021
Nu există o regulă care spune că toate cuplurile ar trebui să se căsătorească dacă s-au logodit, dar cele mai multe dintre vedetele din străinătate au simțit nevoia să facă nunta, la un moment dat. În cazul unora, putem spune că s-au grăbit, pentru că nu mai sunt împreună, deși au fost căsătoriți o vreme.
International scris de Diana Oprișan 30 Oct. 2021
Baza militară este orice unitate care este direct deținută și operată de către sau pentru militari. Poate fi folosit pentru a adăposti echipamente și personal militar sau pentru a facilita pregătirea și operațiunile. Foarte puțini știu că în fața acestor baze se află și un spital, unde se nasc copiii militarilor, iar câteva vedete au văzut pentru prima dată lumina zilei acolo.
International scris de Diana Oprișan 31 Oct. 2021
Psoriazisul este o boală autoimună foarte frecventă, de lungă durată, necontagioasă. În mod normal, se caracterizează prin zone în relief pe piele. Acestea pot fi regiuni uscate, dureroase, sângerânde, roșii, inflamate sau solzoase care provoacă multă durere și disconfort. Nu numai că este o afecțiune inconfortabilă, dar tinde și să distrugă încrederea celor care suferă de ea, inclusiv când vine vorba de vedete.
Foloseste formularul de mai jos