Alegătorii din Uzbekistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală ce se învecinează cu Afganistan, sunt chemaţi duminică să voteze în alegeri prezidenţiale ce ar urma să-i asigure actualului preşedinte Şavkat Mirzioev o victorie facilă, în urma unui prim mandat marcat de reforme liberale, dar care sunt ameninţate în prezent de o reîntoarcere la practici autoritare.
 

În Uzbekistan au loc alegeri prezidențiale

În vârstă de 64 de ani, Mirzioev, care conduce din 2016 această ţară cea mai populată din Asia Centrală, este salutat pentru abolirea muncii forţate, deschiderea economiei şi eliberarea de opozanţi torturaţi de regimul predecesorului său Islam Karimov.

Însă recent el a reluat obiceiuri din trecut, reprimând mai multe voci critice înainte de scrutin. Detractorii săi îl acuză că a îndepărtat orice opoziţie reală din alegerile de duminică.

Mirzioev se va confrunta cu alţi patru candidaţi, consideraţi unii de faţadă şi care s-au abţinut de la orice critică faţă de el în timpul campaniei electorale. Astfel, rezultatul alegerilor, care se vor desfăşura între 03:00 şi 15:00 GMT, nu stârneşte nicio îndoială.

Criza economică din cauza pandemiei

Uzbekistanul, ţară bogată în hidrocarburi, este cu toate acestea lovită din plin de criza economică ce a fost cauzată de epidemia de coronavirus. Şomajul şi costul coşului zilnic de consum au crescut spectaculos. Învecinându-se cu Afganistanul, în prezent condus din nou de talibani, Uzbekistanul este situat într-o regiune pe cât de dificilă, pe atât de strategică, unde Rusia şi China exercită o puternică influenţă.

Această ţară, cu o populaţie de 34 de milioane de locuitori, era altădată o etapă majoră pe vechiul Drum al Mătăsii, ceea ce făcuse să prospere oraşe precum Samarkand şi Buhara.

Preşedintele Mirzioev, care a întrunit 88,6% din voturi în urmă cu cinci ani, a promis în timpul actualei campanii electorale că va pune poporul pe primul loc în politicile sale, mai ales tineretul care a avut până acum puţine perspective. Cu toate acestea, luna trecută el a declarat că definiţia democraţiei în Uzbekistan nu este aceeaşi ca în alte ţări şi a atenţionat împotriva instabilităţii, informează Agerpres.

Citeste si:
Rotativa se va face: Ciucă își va depune vineri mandatul, dar...
Rotativa se va face: Ciucă...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 24 Octombrie 2021 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.