Costin Berevoianu, fostul consilier al primarului Sorin Oprescu, Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, si omul de afaceri Ovidiu Semenescu, retinuti de DNA Ploiesti in dosarul de coruptie in care este vizata compania Apa Nova, au fost pusi sub control judiciar, vineri, de Tribunalul Prahova.

Magistratii Tribunalului Prahova au respins, vineri, propunerea de arestare preventiva formulata de DNA Ploiesti pe numele celor trei suspecti din dosarul de coruptie in care este vizata compania Apa Nova.
Astfel, Costin Berevoianu, Vlad Moisescu si Ovidiu Semenescu au fost pusi sub control judiciar.

DNA Ploiesti a contestat masura preventiva, urmand ca asupra contestatiei sa se pronunte Curtea de Apel Ploiesti. Omul de afaceri Ovidiu Semenescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu si fostul consilier al lui Sorin Oprescu Costin Berevoianu au fost retinuti, joi seara, de DNA Ploiesti, in dosarul de coruptie in care este vizata compania Apa Nova. Potrivit DNA Ploiesti, Semenescu, administrator al unor societati comerciale si reprezentant neoficial al unui grup de firme strain din care face parte si SC Apa Nova SA la data faptelor, a fost retinut pentru doua infractiuni de trafic de influenta si doua infractiuni de cumparare de influenta.

Conform sursei citate, Vlad Octavian Moisescu, aflat sub control judiciar in alt dosar, si Costin Berevoianu, consilier personal al primarului general al Capitalei in perioada 2008-2015, au fost retinuti pentru trafic de influenta.

Procurorii arata ca, in perioada 2008-2015, Semenescu, Moisescu si Berevoianu si-au traficat influenta pe care o aveau la reprezentantii unor institutii publice din Romania (in principal, la Primaria Generala, Consiliul General ale municipiului Bucuresti, Primaria si Consiliul Local ale Sectorului 1 Bucuresti) in beneficiul agentilor economici care fac parte dintr-un grup de firme strain, obtinand in schimb de la reprezentantii acestora sume importante de bani.

Plata banilor a fost ascunsa sub forma unor contracte incheiate cu societati apartinand sau care sunt controlate de persoanele mentionate, contracte al caror obiect nu a fost prestat in realitate.

Citeste si:
Frații milionari Andrew și Tristan Tate, reținuți pentru viol și...
Frații milionari Andrew și...

Procurorii DNA Ploiesti au ridicat, joi, documente de la Apa Nova, Primaria Sectorului 1 si Primaria Capitalei, intr-un dosar care vizeaza fapte de coruptie ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societatii. De asemenea, anchetatorii au facut perchezitii si la cinci locuinte si sedii de firme care au legatura cu faptele vizate.

Si vineri, procurorii DNA Ploiesti au ridicat documente de la sediul Apa Nova Ploiesti, care are contract cu autoritatile din municipiu.

Compania Apa Nova face parte din grupul Veolia si furnizeaza servicii de alimentare cu apa si canalizare in Bucuresti si in alte orase mari din tara, intre care municipiul Ploiesti.

Apa Nova a incheiat, in anul 2000, un contract de concesiune pentru servicii de furnizare apa si canalizare in municipiul Bucuresti, contract valabil pe o perioada de 25 de ani.

Citeste si:
Spectacolul „Simfonia Apei” de la Fântânile Urbane din Piața Unirii...
Spectacolul „Simfonia Apei”...

Costin Berevoianu a fost sef al Regiei de apa-canal a Capitalei inainte de concesionarea acestui serviciu catre compania franceza Veolia, iar ulterior a fost consilier al primarului general Sorin Oprescu si reprezentant in Consiliul de Administratie al RADET. Dupa concesionarea serviciilor de apa si canal, Berevoianu a ocupat functii de conducere in cadrul Apa Nova.

Vlad Moisescu este cercetat in dosarul primarului suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, aflat sub control judiciar, privind atribuirea preferentiala de lucrari unor firme de la care acestia ar fi primit "comisioane" de 10% din valoarea contractelor incheiate. In acest caz mai sunt cercetati consiliera personala a lui Chiliman, Ioana Costescu, si consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad.

Omul de afaceri Ovidiu Semenescu, fost consilier al companiei Apa Nova, a finantat un timp postul de televiziune money.ro si ziarul stireazilei.ro. Totodata, el se numara printre actionarii firmei de webdesign Createlier, care a preluat in anul 2013 Euromedia, una dintre cele mai mari companii de panotaj la nivel national, platforma utilizata de politicieni in campania electorala. Astfel, firma Environment & Sport Development, detinuta in proportii egale de Ovidiu si Valerie Denise Semenescu, controleaza 25% din Cretelier.

Citeste si:
Stenograme în dosarul de la DNA al familiei Pițurcă. Fostul...
Stenograme în dosarul de la...

Semenescu este si presedintele Asociatiei Cercul Romanesc, din care mai fac parte Vlad Moisescu, fost trezorier al PNL, de asemenea cercetat in cazul Apa Nova, si omul de afaceri Horia Simu, care se afla in arest preventiv, fiind acuzat ca a obtinut o despagubire pentru un teren supraevaluat cu peste 55 milioane euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.