Liderul PSD, Victor Ponta, sustine ca pozitia sa si a PSD este de a nu bloca actiunile Justitiei, adaugand insa, ca indiferent de votul Parlamentului, Valcov, Sova si Nicolescu pot fi trimisi de procurori in fata judecatorilor, in libertate sau in arest, pentru a se stabili daca sunt sau nu vinovati.

"Pozitia mea si a PSD este aceea de a nu bloca actiunile Justitiei! Si, indiferent de votul de azi al Parlamentului, TOTI cei trei parlamentari in cauza POT fi trimisi de procurori in fata judecatorilor (in libertate sau in stare de arest) pentru a se stabili daca sunt vinovati sau nu", scrie Ponta pe Facebook.

El afirma ca aceasta este realitatea juridica, iar restul este doar ipocrizie cu care PNL "ne-a obisnuit inca din momentul 2013, cand liderii lor au propus legea amnistiei, pentru ca apoi in public sa se spele pe maini ca Pilat din Pont!".

"Orice suprapunere a bataliei politice peste cauze din justitie este profund gresita si ma delimitez cu hotarare de asa ceva!", adauga Ponta, potrivit MEDIAFAX.

Liderul PSD mai afirma ca a constatat cu mare dezamagire ca voturile de miercuri din Senat si Camera Deputatilor privind cereri de arestare preventiva au fost total deturnate de PNL si "propaganda basista" intr-o batalie pur politica, ideea de justitie fiind total confiscata de cativa lideri PNL, folosita doar politic si demagogic, dovada ca ignora total cazul deputatului PNL Nicolescu si se refera doar la Senat.

Camera si Senatul sunt asteptate sa se pronunte, miercuri, asupra cererilor de incuviintare a retinerii si arestarii preventive pentru deputatul PNL Theodor Nicolescu si senatorii PSD Dan Sova si Darius Valcov.

Pentru Valcov, Directia Nationala Anticoruptie a solicitat, in 19 martie, aviz de la Senat pentru retinerea si arestarea preventiva pentru trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la suta din sumele incasate.

Tot marti, DNA a cerut un nou aviz pentru arestarea lui Darius Valcov, acesta fiind suspectat ca a folosit informatii obtinute cand a fost primar, senator si ministru, pentru a sprijini firme pe care le administreaza prin interpusi.

Potrivit DNA, Darius Valcov ar fi obtinut, astfel, mai multe bunuri, trei lingouri de aur, care cantaresc in total trei kilograme, un tablou cu rama aurie, inscriptionat Renoir, un tablou inscriptionat Jean Cocteau si o pictura pe lemn, inscriptionata Aurel Acasandrei, precum si sumele de 90.000 de dolari si 1.323.850 de lei. Anchetatorii sustin ca banii si bunurile au fost depozitate intr-un seif, care era lasat spre pastrare unei persoane apropiate fostului ministru.

Citeste si:
Percheziții DNA la Ministerul Finanțelor. Biroul unui șef din...
Percheziții DNA la Ministerul...

Aceasta a doua cerere formulata de DNA in cazul lui Valcov va intra in perioada urmatoare in circuitul parlamentar.

Plenul Senatului va dezbate, miercuri, si cererea formulata de DNA in cazul lui Dan Sova.

Procurorul sef al DNA a trimis in 13 martie procurorului general al Parchetului instantei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta sa incuviinteze retinerea si arestarea preventiva a senatorului PSD Dan Sova, pentru trei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu.
Anchetatorii cer incuviintarea retinerii si arestarii senatorului in dosarul privind contractele incheiate de firma sa de avocatura cu complexurile Turceni si Rovinari.

Comisia juridica a avizat miercurea trecuta, cu sase voturi "pentru" si cinci "impotriva", solicitarea privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova.

Citeste si:
Iulia Albu, primele declarații după ce a luptat în cursa pentru...
Iulia Albu, primele...

Dan Sova a declarat, dupa audierea in Comisia juridica, unde si-a aparat cauza in fata colegilor juristi, ca nu doreste sa faca declaratii si ca singurul lucru pe care doreste sa il transmita este ca "a spus numai adevarul in comisie si in plen va face la fel".

Si Camera Deputatilor este asteptata sa se pronunte, miercuri, asupra solicitarii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu.

Directia Nationala Anticoruptie a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru retinerea si arestarea preventiva a lui Theodor Nicolescu pentru luare de mita si abuz in serviciu, in dosarul privind despagubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Dintre solicitarile primite in acest an, Parlamentul a respins, recent, doua cereri de incepere a urmaririi penale, in cazurile senatorului PNL Varujan Vosganian si deputatului UDMR Laszlo Borbely.

Citeste si:
Oana Roman primește amenințări dure din partea internauților....
Oana Roman primește...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.