Apple si-a cerut scuze fata de utilizatorii de telefoane iPhone, dupa ce anterior a recunoscut ca incetineste, in mod intentionat, performantele modelelor mai vechi.

"Stim ca unii dintre voi considerati ca Apple v-a dezamagit. Ne cerem scuze! Au existat foarte multe neintelegeri cu privire la acest subiect si dorim sa le clarificam si sa va informam despre unele modificari pe care le adoptam", a informat Apple, intr-un comunicat.

Saptamana trecuta, Apple a recunoscut ca update-urile pentru sistemul sau de operare puse la dispozitie incepand de anul trecut pentru telefoanele iPhone 6, iPhone 6s, iPhone SE si iPhone 7 includeau si o caracteristica pentru reducerea performantelor telefoanelor mai vechi, in vederea conservarii duratei de viata a bateriei. Mai multi detinatori de telefoane iPhone au sustinut ca grupul Apple a incetinit performantele iPhone-urilor mai vechi pentru a-i forta pe utilizatori sa cumpere un model mai nou.

"Nu am facut niciodata si nu vom face niciodata nimic intentionat pentru a scurta in mod intentionat durata de viata a unui produs Apple sau sa reducem calitatea produselor noastre pentru a-i determina pe utilizatori sa le schimbe", a precizat Apple.

Grupul informatic a explicat ca performantele bateriilor lithium-ion utilizate de telefoanele iPhone se diminueaza in timp. "Toate bateriile reincarcabile sunt componente consumabile care devin mai putin eficiente pe masura ce imbatranesc, iar capacitatea lor de incarcare se diminueaza", a explicat Apple.

Pe langa scuzele sale, Apple a anuntat ca a decis sa scada costul de inlocuire a bateriilor utilizate de telefoanele iPhone 6, de la 79 de dolari pana la 29 de dolari, atunci cand garantia a expirat. Acest pret redus va fi valabil de la finele lunii ianuarie 2018 si pana in luna decembrie 2018. In plus, grupul Apple va distribui la inceputul anului urmator un update la sistemul sau de operare care va oferi utilizatorilor de iPhone o mai buna intelegere a starii de sanatate a bateriilor lor, astfel incat sa vada modul in care aceasta afecteaza performantele telefoanelor.

Citeste si:
iPhone vs. smartphone-uri Samsung: care este cel mai bun?
iPhone vs. smartphone-uri...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.