Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a declarat ca un nou Razboi Rece a izbucnit intre rusi si americani si ar putea sa degenereze intr-un conflict armat.

"Auzim vorbindu-se doar despre sanctiuni ale Americii si Uniunii Europene contra Rusiei. Si-au pierdut mintile?", a declarat Gorbaciov, citat de agentia Interfax.

"America s-a ratacit in adancul junglei si ne trage dupa ea", a adaugat initiatorul Perestroikai, apreciat in Occident pentru rolul pe care l-a jucat in prabusirea Zidului Berlinului, in 1989. "Iar pentru a spune lucrurilor pe nume, ea (America) ne antreneaza intr-un nou Razboi Rece, incercand in mod deschis sa-si urmeze ideea geniala de a vrea sa triumfe intotdeauna", a criticat fostul lider, in varsta de 83 de ani.

"Unde ne va aduce asta pe toti? Razboiul Rece este deja declarat. Iar dupa aia? Nu sunt in masura sa dau asigurari ca Razboiul Rece nu se va transforma intr-un razboi adevarat. Frica mi-e ca ei (americanii) isi vor asuma acest risc", a subliniat el.

Aceste declaratii alarmiste ale lui Mihail Gorbaciov apar pe fondul crizei ucrainene si deteriorarii relatiilor dintre Rusia si Occident, la un nivel fara precedent de la implozia URSS-ului in 1991. Dupa anexarea Peninsulei Crimeea de catre Rusia si izbucnirea unui conflict care s-a soldat cu peste 5.000 de morti incepand din aprilie in estul Ucrainei, Washingtonul si Bruxelles-ul au impus mai multe serii de sanctiuni economice Rusiei, scrie MEDIAFAX.

Vicepresedintele american Joe Biden a amenintat miercuri cu noi sanctiuni, afirmand ca pretul pe care-l are Moscova de platit "va continua sa creasca", daca Rusia nu inceteaza sa-i sustina pe prorusi in Ucraina. Ministrii europeni de Externe participa joi, la Bruxelles, la o reuniune extraordinara, in care vor discuta despre atitudinea de adoptat fata de Rusia dupa intensificarea violentelor in estul Ucrainei si bombardarea orasului portuar Mariupol, care s-a soldat sambata cu 30 de morti.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Uniunea Europeana se orienteaza catre o simpla extindere a listei cu persoane sanctionate, a anuntat miercuri o sursa europeana. Potrivit mai multor surse de la Bruxelles, Cei 28 urmeaza sa decida o prelungire a primei serii de sanctiuni care vizeaza separatisti ucraineni si lideri rusi. Aceste sanctiuni urmeaza sa expire in martie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.