Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat, miercuri, ca se considera unul dintre cei mai buni fotbalisti din lume si a precizat ca se simte foarte bine cand demonstreaza acest lucru.

"Ma simt bine si sunt fericit pentru cele doua goluri marcate in meciul cu Catania. A fost o prestatie pe care o asteptam de mult timp, pentru a putea rasplati afectiunea suporterilor. Imi place sa marchez, dar nu mi-am propus sa inscriu zece goluri pana la finalul sezonului. Am alte ambitii. Primele meciuri au fost bune, dar apoi am avut dificultati de ordin fizic. Usor, usor ajung la forma maxima. Ma consider unul dintre cei mai buni fotbalisti din lume, altfel nu as mai juca, si ma simt foarte bine cand demonstrez acest lucru", a spus Mutu, citat de violanews.com.


El a mentionat ca asteapta sa fie reconfirmat pentru sezonul viitor. "Mai sunt sanse sa prindem un loc de cupa europeana. Mai sunt 27 de puncte in joc si trebuie sa asteptam sa vedem unde ne vom clasa. Am avut mult ghinion, iar antrenorul nostru nu a putut trimite niciodata in teren cea mai buna echipa. Situatia mea este putin stranie, dar astept sa fiu reconfirmat pentru sezonul viitor. Mai am un an de contract si viitorul imi poate rezerva multe satisfactii. Oamenii din acest oras s-au comportant bine cu mine, simt ca fac parte din acest oras si asta imi poate influenta decizia de viitor", a precizat Mutu.


Fotbalistul roman a declarat ca daca ar fi presedintele Fiorentinei i-ar fi confirmat pentru sezonul viitor pe Adrian Mutu si pe antrenorul Sinisa Mihajlovici. "Ceea ce mi-a spus antrenorul a ajuns in presa, dar eu nu ma supar, accept dialogul si criticile. Acest sezon a fost foarte greu, dar trebuie sa demonstram ca avem caracter si sa luptam pana la final. Daca as fi presedinte, i-as confirma imediat pentru sezonul viitor pe Mutu si pe Mihajlovici. Sinisa este un antrenor special, este un personaj puternic", a spus Mutu.

Echipa AC Fiorentina a invins, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formatia Catania, intr-un meci din etapa a XXVIII-a din Serie A. Mutu a jucat 70 de minute, a marcat doua goluri si a creat faza celui de-al treilea inscris de Gilardino, potrivit MEDIAFAX.

Citeste si:
Mutu si Ianis Hagi, mesaj dupa moartea capitanului Fiorentinei
Mutu si Ianis Hagi, mesaj...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.