Un avion MIG 21 Lancer s-a prabusit luni, la Campia Turzii, langa comuna Calarasi. Pilotul si copilotul nu au reusit sa se catapulteze inainte de prabusire.

  • [UPDATE]: MApN: Pilotii morti aveau 1.000-1.300 de ore de zbor. Instructia cu Mig 21 LanceR a fost sistata

Cei doi piloti ai aparatului MiG 21-Lancer prabusit astazi in judetul Cluj aveau o experienta de circa 1.000 de ore de zbor, informeaza MApN precizand faptul ca, pana la elucidarea cauzelor evenimentului, zborurile de instructie cu MiG 21-LanceR au fost sistate.

In urma prabusirii aparatului MiG 21-LanceR, si-au pierdut viata capitan-comandorul Laurentiu-Nicolae Chirita si capitan-comandorul Sorin-Traian Avram. Capitan-comandorul Laurentiu-Nicolae Chirita, in varsta de 40 de ani, pilot pe avioane supersonice, clasa I, instructor de zbor ziua si noaptea, in toate conditiile meteorologice si avea la activ aproape 1.300 ore de zbor, din care 940 pe MiG-21. Acesta Era casatorit si avea un copil.

Capitan-comandorul Sorin-Traian Avram, in varsta de 40 de ani, pilot pe avioane supersonice, clasa I, instructor de zbor ziua si noaptea, in toate conditiile meteorologice, avea la activ aproape 1.000 ore de zbor, din care 830 pe MiG-21. Era casatorit si avea un copil.

Din ordinul ministrului, a fost numita o comisie de investigatie tehnica pentru cercetarea imprejurarilor producerii acestei catastrofe aviatice, comisie condusa de generalul de flotila aeriana Stefan Danila.

  • Tragedie la Campia Turzii

Astazi, in jurul orei 13.10, o aeronava militara MiG-21 LanceR cu dubla comanda, apartinand Flotilei 71 Aeriene din Campia Turzii, s-a prabusit in apropierea aerodromului e la Campia Turzii, a anuntat Ministerul Apararii Nationale, relateaza MEDIAFAX.

"In urma impactului cu solul, cei doi piloti si-au pierdut viata", a precizat MApN. Potrivit sursei citate, aeronava militara executa o misiune de cercetare meteo in vederea pregatirii unor zboruri de instructie.

"Avionul se intorcea din misiunea de antrenament pe care o efectua. Se pare ca cei doi piloti de la bord nu s-au catapultat", a declarat prefectul de Cluj, Florin Stamatian, potrivit Realitatea.

Citeste si:
Atac armat la o universitate din centrul orașului Praga. 15...
Atac armat la o universitate...

  • in ultimii 20 de ani, in Romania s-au inregistrat 27 de accidente aviatice, in care au fost implicate aeronave ale Fortelor Aeriene Romane. In cele 27 de accidente, au fost implicate 28 de aeronave,
    iar 61 de militari si-au pierdut viata.
    In cele mai multe catastrofe au fost implicate MIG-uri, 17 astfel de aparate prabusindu-se.

Cel mai recent accident aviatic al unui MIG 21 Lancer, soldat cu victime, a avut loc in data de 22 noiembrie 2006, cand o aeronava apartinand Bazei 71 Aeriana din Campia Turzii s-a prabusit in localitatea aradeana Beliu.

In data de 26 august 2004, altte doua avioane de vanatoare Mig 21 Lancer, de la Baza 71 Aeriana Campia Turzii, s-au ciocnit in timpul unui exercitiu aerian de interceptare. Cele doua aparate s-au prabusit in apropiere de Targu Mures. Pilotii militari au reusit insa atunci sa se catapulteze, trei persoane fiind ranite la sol.

Citeste si:
Arad: Primăria demolează peste 80 de balcoane de la cinci blocuri,...
Arad: Primăria demolează...

Un alt accident s-a produs pe 25 septembrie 2003, cand un avion militar de tip MIG 21 Lancer s-a prabusit in satul Clujean Viisoara. Aparatul a fost distrus in totalitate, iar pilotul a murit. Pe 21 februarie 2002, un avion de lupta MIG 21 Lancer apartinand Bazei Aeriene 86 Fetesti s-a prabusit intr-un lac piscicol din apropierea municipiului Calarasi. Pilotul aflat la mansa aparatului si-a pierdut viata de asemenea.

In februarie 2005, reprezentantii Ministerului Apararii au decis sa renunte la avioanele MIG 21 Lancer. Acestea vor fi scoase de tot din uz pana in anul 2013, cand flota aeriana romana va fi completata cu 48 de avioane de lupta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.