Primăria Arad a început, marţi, o operaţiune de demolare a peste 80 de balcoane de la apartamentele a cinci blocuri sociale, construite începând cu 2008 de municipalitate, din cauza riscului mare de prăbuşire, acestea fiind construite din lemn, care însă a putrezit.

Primăria Arad demolează peste 80 de balcoane de la cinci blocuri, din cauza riscului de prăbușire

Blocurile cu probleme sunt construite pe strada Tarafului, într-un complex social ridicat de municipalitate începând cu 2008. Aici sunt construite opt blocuri de locuinţe, care iniţial au fost destinate celor evacuaţi din casele naţionalizate în perioada comunismului şi redobândite în instanţe după 1990. În acest complex de opt blocuri există aproximativ 250 de apartamente, atribuite de administraţia locală unor familii care nu aveau unde locui.

Cinci dintre blocuri sunt construite din lemn, fiecare având 32 de apartamente, însă balcoanele acestora s-au degradat în ultimii ani. Reprezentanţii Primăriei spun că locuinţele nu au fost întreţinute corespunzător, iar lemnul a putrezit în exterior, astfel că primul balcon s-a prăbuşit în martie 2021. În total, în ultimul an s-au prăbuşit trei balcoane.

Primăria Arad a comandat o expertiză tehnică la toate blocurile realizate pe structură de lemn, soluţia propusă de către experţi fiind de demontare a balcoanelor. A fost organizată o licitaţie specială pentru atribuirea lucrărilor de demolare a 80 dintre balcoane, iar operaţiunea a început marţi. Locatarii acestor blocuri sunt nemulţumiţi că vor rămâne fără balcoane.

„În ciuda valului de nemulţumire manifestat de locatari, considerăm că siguranţa cetăţenilor primează în această situaţie. Soluţia propusă de specialişti este de realizare în dreptul golurilor de uşă a unor parapeţi de tip balcoane franceze.

Evident că nu este o măsură plăcută, dar în acest domeniu, singura voce care este luată în considerare este cea a expertului tehnic. Dacă am primit o astfel de recomandare, ne-am mobilizat de urgenţă şi în acest moment se pune în operă indicaţia tehnică, cu toate neajunsurile pentru locatarii de acolo.

Citeste si:
Soluția Primăriei Iași pentru a ajuta localnicii îngroziți de facturi
Soluția Primăriei Iași pentru...

Dacă se va identifica o soluţie tehnică de a avea balcoane, fără să reprezinte o problemă pentru structura de rezistenţă a clădirii, nu cred că este un efort financiar mare pentru administraţia arădeană de a realiza această investiţie”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

În 2008, primele trei blocuri pe structură de lemn ridicate în complexul social de pe strada Tarafului au costat aproximativ trei milioane de euro. În 2009, alte patru blocuri au fost inaugurate, iar câţiva ani mai târziu a fost finalizat ultimul, investiţia totală fiind de circa 10 milioane de euro. Agerpres.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Mai 2022 - 02 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.