Sute de ani au traversat cu caravanele lor Sahara facand negot cu sare, mirodenii, aur, curmale si sclavi, legand astfel orasele subsahariene cu cele de pe coasta Mediteranei. Au fost stapanii incontestabili ai desertului, unicul popor capabil sa se adapteze conditiilor dificile din imensa „mare fara apa" (bahr bila ma).

Tuaregii apartin neamurilor berbere seminomade, primele care au populat nordul Africii, fiind cunoscuti inca de pe vremea lui Herodot, care ii mentioneaza sub numele de Garamantes. Ocupa o arie extinsa, acoperind aproape in intregime centrul si vestul Saharei, precum si partea centrala a Sahelului (zona arida si uscata, dar nu desertica din sudul Saharei).

Aceste triburi vorbesc o limba berbera, afro-asiatica, strans legata de egipteana din perioada faraonica si de limbile semitice, precum araba si ebraica. Tamajaq, Tamaseq sau Tamahaq, cum o numesc ei, include mai multe dialecte.

Denumirea de tuaregi le este data de catre straini. Ei insisi se denumesc Imajaghan sau Imuhagh (nobil si liber) sau Kel Tamajaq (poporul din Tamajaq). Alfabetul lor, anterior ocupatiei Imperiului Roman, numit Tifinagh, pretuit de poeti, apare in reprezentarile artistice de pe formatiunile stancoase din Sahara. Denumirea de „oameni albastri" provine de la culoarea esarfei, vopsita in indigo, nuanta care se estompeaza in timp, in contact cu pielea, imprumutandu-i acesteia culoarea.

Oameni fara tara

Situatia triburilor tuarege este oarecum comparabila cu a populatiei kurde. Amandoua au suferit de pe urma impartirii arbitrare a teritoriilor dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, avand populatiile raspandite pe teritoriul mai multor state si indurand acelasi tratament din partea tarilor-gazda.

Politicile de asimilare culturala si lingvistica, precum si marginalizarea politica si economica pe care au suferit-o au determinat triburile tuarege sa se indrepte spre lupta armata la inceputul anilor `90. Consecintele economice si politice ale acestor conflicte i-au fortat sa abandoneze viata nomada si sa se aseze in orasele de la marginea Saharei, precum Tamanrasset, in Algeria, sau Agades in Niger.

Citeste si:

Conflicte vechi

Istoria revoltelor tuarege nu este recenta. inainte de colonizarea franceza, tuaregii erau organizati in confederatii, fiecare din acestea fiind compusa din mai multe triburi. Grupurile principale aveau, in mod traditional, un lider numit Amenokal, care conducea impreuna cu un ansamblu format din sefii de trib.

La inceputul secolului 19, confederatiile tuarege au incercat sa reziste tentativei franceze de colonizare a teritoriilor lor din centrul Saharei. Cea mai puternica rezistenta a fost organizata in sudul Algeriei de catre triburile Ahaggar, infrante in cele din urma de armata franceza. Imediat dupa ce triburile tuarege au fost infrante, iar confederatiile dezmembrate, au fost initiate si semnate acorduri de pace intre acestea si Franta, in Mali, in 1905, si in Niger, in 1917.

Conflicte noi

Dupa ce majoritatea statelor africane si-au dobandit independenta, teritoriul tuareg a fost in mod artificial impartit intre natiunile nou-formate: Niger, Mali, Algeria, Libia si Burkina Faso.

Declansate atunci, conflictele intre tuaregi si statele nou-constituite s-au prelungit pana in zilele noastre.
in Mali, revolta a izbucnit in 1960, imediat dupa ce aceasta tara a obtinut independenta. Revolta a continuat, si in 1990 a reusit sa uneasca triburile de tuaregi din Mali si din Niger impotriva guvernelor acestor tari. Pacea a survenit dupa negocierile purtate de Franta si Algeria cu acestia, iar tratatele de pace au fost semnate in 1992, in Mali, si in 1995, in Niger.

Cele doua acorduri de pace aveau drept scop descentralizarea si garantarea integrarii luptatorilor din rezistenta tuarega in armatele nationale ale celor doua tari.