Desi a fost sustinut de americani in timpul "revolutiei portocalii", noul presedinte ucrainean, Viktor Iuscenko, a facut un anunt care a nemultumit Administratia Bush.

Ucraina isi va retrage cei 1.650 de soldati stationati in Irak, incepind de luna aceasta, a declarat ieri presedintele Viktor Iuscenko, la incheierea unei sesiuni speciale a Consiliului National pentru Securitate si Aparare. Seful statului a mai anuntat ca retragerea va avea loc in trei etape, intre 15 martie si 15 octombrie anul acesta, dupa urmatorul program: 150 de militari la jumatatea lui martie, 590 in luna mai, iar restul contingentului in octombrie.

Iuscenko a adaugat ca membrii Consiliului National pentru Securitate si Aparare au luat aceasta decizie tinind cont atit de opinia publica din Irak si Ucraina, cit si de faptul ca "situatia razboiului din Irak s-a schimbat".

Iuscenko s-a tinut de cuvint

Retragerea soldatilor ucraineni, care formeaza al saselea contingent ca marime din rindul fortelor de coalitie conduse de Statele Unite, a fost una dintre promisiunile facute electoratului de Iuscenko, in timpul campaniei sale prezidentiale. Desi initial s-a opus categoric razboiului declansat de americani pentru inlaturarea regimului condus de Saddam Hussein, Ucraina a trimis in cele din urma un contingent numeros, plasat sub comanda polonezilor.

La vremea respectiva, desfasurarea militara ucraineana a fost considerata o incercare a presedintelui de atunci, Leonid Kucima, de a remedia relatiile cu americanii, dupa ce liderul de la Kiev fusese acuzat ca a aprobat vinzarea de echipament militar catre Irak. Din august 2003, de la desfasurarea primului contingent in provincia siita Wassit, ucrainenii au pierdut 18 soldati. Prezenta militara in Irak este extrem de nepopulara in rindul ucrainenilor, una dintre ultimele decizii ale lui Kucima in calitate de presedinte fiind, de altfel, aducerea acasa a trupelor.

Iritare la Casa Alba

Administratia de la Washington, care l-a sustinut pe Iuscenko in timpul "revolutiei portocalii", i-a adresat noului lider ucrainean un avertisment, cerindu-i, potrivit AP, sa examineze cu atentie o astfel de decizie. Desi anticipata de mai multa vreme, plecarea ucrainenilor constituie o alta lovitura data Statelor Unite, dupa anuntul Poloniei de a-si retrage o treime din militarii stationati pe teritoriul irakian, dintre cauza opozitiei interne.

In plus, potrivit publicatiei "Telegraph", Marea Britanie cere Statelor Unite sa anunte "un orar pentru retragerea trupelor de coalitie din Irak, in urmatoarele 18 luni sau mai mult". Chiar daca nu prevede o data-limita ferma si ar putea fi implementat treptat, acest orar constituie primul semnal clar pe care Londra il da Washingtonului, in vederea unei retrageri a coalitiei internationale din Irak. Guvernul britanic spera ca presedintele Bush sa faca un anunt oficial in acest sens, in doua sau trei luni.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.