Studentii au aprins focul in fata turnului. Politia a baricadat ulterior intrarea in cladire, a constatat un jurnalist al AFP, citat de MEDIAFAX.
Aceste incidente s-au produs in cadrul unei manifestatii organizate impotriva proiectului guvernamental de crestere a taxelor de scolarizare in facultatile englezesti, care reuneste, potrivit politiei, cel putin 20.000 de studenti.
Aceasta este cea mai importanta manifestatie organizata de la preluarea functiei de catre Guvernul conservator al lui David Cameron, in mai. "Oamenii politici par sa ia in deradere (ce se intampla). Ar trebui sa ia bani de la persoane care castiga mult, care au salarii cu sapte cifre, nu de la studenti care nu au bani", a declarat Anna Tennant-Siren, studenta la universitatea Ulster din Coleraine.
"Deputatii ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a duce aceasta politica scandaloasa", a afirmat presedintele Sindicatului national al studentilor, Aaron Porter.
In prezent, taxele de inscriere pentru studentii britanici si europeni in universitatile englezesti nu pot depasi 3.290 de lire sterline (3.777 de euro) de student pe an. Dar Guvernul conservatorului David Cameron vrea sa autorizeze universitatile sa fixeze aceste taxe la maxim 6.000 de lire sterline si, "in circumstante exceptionale", la 9.000 de lire sterline.
Cititi si:Londra vrea sa "cearna" studentii straini?
Marea Britanie reduce numarul vizelor acordate studentilor straini
[VIDEO]: Studentii londonezi manifesteaza impotriva triplarii taxelor universitare
Studentii britanici au patruns, miercuri, in cladirea care gazduieste sediul Partidului Conservator din Londra, dupa ce au spart geamurile acesteia, in cadrul unei manifestatii impotriva triplarii taxelor de inscriere la universitate.
Discutii asupra articolului "[VIDEO]: Studentii londonezi manifesteaza impotriva triplarii taxelor universitare":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
nu au inteles avantajele democratiei
(1 comentariu, 23 vizualizari)
sper sa invete cat mai repede, ca nu e nevoie de oameni scoliti, ca odraslele imbogatitilor, adica cei ce vor mosteni locurile in guvern si parlament, au destui bani sa invete oriunde.
2011,citeste nu neglija!!!
(0 comentarii, 16 vizualizari)
