Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, le-a spus parlamentarilor romani ca Romania nu este singura in aceasta perioada de criza, fiind un membru important al UE, cu un glas care trebuie auzit, si ca mesajul cel mai important cu care a venit in Parlamentul Romaniei este cel de solidaritate.

"Am fost in Atena saptamana trecuta, m-am adresat Parlamentului elen si le-am transmis un mesaj asemanator. Va voi spune si dvs. ce le-am spus si colegilor din Grecia - UE inseamna mult mai mult decat piata comuna. In primul rand, este o comunitate si ca atare trebuie sa aiba un simt de solidaritate intre statele membre, dar si intre noi insine. UE va fi solidara cu dvs. in aceasta perioada de criza. Acesta este cel mai important principiu al UE si el ramane in picioare. Romania joaca un rol foarte important in Europa si la Bruxelles, avem asteptari mari de la Romania", a declarat Jerzy Buzek, miercuri, in plenul reunit al Parlamentului Romaniei.

Presedintele PE le-a spus parlamentarilor ca romanii nu sunt singurii europeni care se confrunta cu dificultati economice si care trebuie sa intreprinda masuri de austeritate dure, in acest moment toate statele Uniunii Europene traversand o perioada economica dificila.

"Stiu ca de la o tara la alta problemele difera si in anumite tari s-ar putea ca situatia sa fie chiar mai grea decat in altele. Aceasta perioada economica dificila afecteaza insa si tari din afara UE. Pentru tari ca Islanda, Turcia, UE a ramas foarte atragatoare datorita principiului solidaritatii, care ne uneste. Asta inseamna ca problema este globala, nu una europeana", a mai spus Buzek.

Presedintele Parlamentului European a apreciat ca in acest moment este mai bine sa fii parte a Uniunii Europene, transmitandu-le romanilor ca, in fata provocarii crizei economice, Romania nu este singura. [Buzek: Situatia din Romania e asemanatoare cu cea din Grecia]

  • Cheia in relatia UE cu Balcanii

Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a spus ca Romania are un rol important de jucat in Balcanii occidentali si ca tara noastra trebuie sa fie motorul in contextul strategiei Dunarii, cooperarii la Marea Neagra si Parteneriatului Estic, dar si in relatia UE cu Republica Moldova.
Citeste si:
Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru în Grecia. Subiectele...
Klaus Iohannis efectuează o...

"Sa nu uitati, va rog, ca trebuie sa ne indepartam de obiceiul de a vorbi despre cei de la Bruxelles ca despre niste straini. In prezent, Bruxelles suntem noi. Vocea dvs. ca Parlament trebuie sa fie auzita, sunteti un actor cheie in regiunea Europei si trebuie sa fiti motorul in contextul Strategiei Dunarii, in contextul cooperarii de la Marea Neagra, in contextul Parteneriatului Estic, al relatiei cu Republica Moldova si aveti un rol important de jucat in Balcanii Occidentali. Vedeti cat de importanta este Romania pentru intreaga Uniune Europeana. Experienta dvs. de negociere cu UE poate ajuta tarile din jurul dvs. sa ia deciziile corecte", a declarat presedintele PE Jerzy Buzek in plenul reunit al Parlamentului Romaniei.

In plus, Buzek a spus ca frontiera externa intinsa a Romaniei la Uniunea Europeana ar trebui sa fie un argument pentru ca politicienii romani sa aiba un punct de vedere de care europenii sa tina cont in ceea ce priveste traficul de persoane, imigratia ilegala si despre politicile de azil.

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

  • Multe familii vor trai greu, dar trebuie reduse cheltuielile

Jerzy Buzek le-a spus studentilor romani cu care s-a intalnit la Biblioteca Centrala, ca Romania trebuie sa reduca cheltuielile cu functionarea statului, aratand ca acelasi lucru il vor face si cel putin alte 13-14 state europene, relateaza NewsIn.

Presedintele Parlamentului European a apreciat, miercuri, in cadrul unui dialog purtat cu studentii romani, ca reformele pe care Romania urmeaza sa le faca sunt dureroase, dar necesare. "Multe familii vor trai greu. Pentru unii vor veni vremuri foarte grele", le-a spus Buzek studentilor romani, subliniind ca intelege din experienta sa de prim-ministru si lider sindical ca situatia prin care trece Romania, din cauza crizei economice cu care se confrunta, nu este una usoara. Presedintele Parlamentului European a tinut insa sa spuna ca situatia este dificila la nivelul intregii Uniuni Europene, iar statele membre trebuie sa gaseasca solutii comune pentru a depasi acest moment", a subliniat demnitarul.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

"Cea mai importanta chestiune este ceea ce faceti dumneavoastra in tara dumneavoastra, adica sa reduceti cheltuielile. Trebuie sa stiti ca acelasi lucru vor face si alte cel putin 13-14 state", a precizat Buzek.

Presedintele Parlamentului European le-a transmis si studentilor principalul mesaj cu care a venit, miercuri, in Parlamentul Romaniei, si anume nevoia de solidaritate intre toate statele membre UE in fata crizei economice. "Trebuie sa fim puternici, sa schimbam punctele cruciale din politicile noastre. In mod special politicile noastre bugetare. Nu ar trebui sa cheltuim mai mult decat avem, pentru ca daca facem asta costurile sunt enorme si restituirea lor va reveni in sarcina generatiilor viitoare. Deci este absolut necesar sa fie schimbate politicile financiare si monetare ale UE, trebuie sa schimbam aceasta parte si apoi ne vom reveni in cativa ani", a apreciat presedintele PE. "Avem doua scopuri: revenirea si o crestere sustenabila", a conchis Buzek.

Citeste si:
Prețuri noul Volkswagen Tiguan în România: start de la 33.300 de euro
Prețuri noul Volkswagen...

Presedintele Parlamentului European le-a transmis studentilor principalele mesaje prezentate in discursul sustinut in Parlamentul Romaniei, subliniind importanta tarii noastre in cadrul Uniunii Europene. "Sunteti intr-un punct crucial pe harta europeana", a spus el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.